Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Elevii constănțeni NU au obținut reducerea de 50% la transportul județean

Published

on

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) anunță că demersurile în justiție pentru acordarea reducerilor de 50% la transportul județean pentru elevi și studenți vor continua. Astfel, ca urmare a respingerii cererii AEC de către Tribunalul Constanța, Asociația va ataca cu recurs după comunicarea motivării. De asemenea, mizăm pe capacitatea Consiliului Județean de a înțelege necesitatea acestei măsuri pentru elevii județului nostru, în special cei din mediul rural, care învață la oraș.

În data de 23 august 2018, AEC a acționat în instanță Consiliul Județean Constanța pentru nerespectarea drepturilor elevilor și studenților la reduceri de 50%, respectiv gratuitate la transportul local în comun județean, conform art. 84, alin. (1) și (2) din Legea 1/2011. În timpul procesului, argumentele reprezentanților autorității județene s-au constituit pe baza unui act normativ secundar, Hotărârea Guvernului nr. 309/1996 privind normele de aplicare ale Legii 84/1995 în ceea ce privește acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafață și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, conform căruia elevii ar avea dreptul la decontare, nu la abonament redus.. Atragem atenția că, odată cu abrogarea Legii nr. 84/1995 de către Legea educației naționale nr. 1/2011, hotărârea dată în aplicarea ei își încetează producerea de efecte juridice, chiar dacă nu a fost abrogată în mod expres, aceasta fiind în vigoare doar pe durata vieții actului normativ a cărui aplicare o reglementează.

Totodată, Consiliul Județean Constanța a încercat să paseze responsabilitatea acordării subvențiilor către consiliile locale, afirmând că este de competența acestora, deși nu aceste autorități au competență asupra transportului județean, între localități, ci consiliile județene care stabilesc și regulamentul de transport în trafic județean.  Instanța a respins prin hotărârea sa excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța, ceea ce afirmă clar că argumentele reprezentanților autorităților locale nu au fost valide, ei negând responsabilitatea de a acorda reduceri, în timp ce instanța o admite. Astfel, instanța de fond neagă existența dreptului subiectiv civil, decizie pe care o vom ataca cu recurs la Curtea de Apel Constanța îndată ce motivarea va fi comunicată.

Pe această cale, îi asigurăm pe elevii constănțeni că demersul nu se încheie aici, iar pe plan jurisdicțional vom utiliza toate instrumentele pe care legea le pune la dispoziție în așa fel încât să se facă lumină, iar elevilor să le fie respectat dreptul la transport redus între localitățile județului.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions