Membrii Asociației Elevilor din Constanța și Asociației Elevilor din București și Ilfov vor protesta mâine, începând cu ora 14:00, în fața Ministerului Finanțelor pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la neincluderea în proiectul de rectificare bugetară a sumelor necesare pentru asigurarea gratuității elevilor la transport, în ciuda promisiunilor premierului Florin-Vasile Cîțu în acest sens. Amintim faptul că, în cadrul unei vizite la Constanța, într-o discuție cu președintele AEC, Ariana Dudună, premierul Florin Cîțu a afirmat că va acorda fonduri pentru transportul elevilor la rectificarea bugetară. Astfel, acesta a mințit cu nerușinare elevii, încălcând statul de drept. La nivelul localităților, transportul județean gratuit nu este acordat elevilor, aceștia fiind lăsați de izbeliște. Consiliile Județene din țară afirmă că nu au asigurat gratuitatea deoarece nu au primit bani de la bugetul de stat, bani pe care îi așteaptă dar în continuare nu îi vor primi. Astfel, elevii vor ajunge să rămână pe străzi la începutul anului școlar, mai spun elevii.
În contextul ignoranței repetate de care premierul Florin Cîțu a dat dovadă, asociațiile de elevi vor depune plângere penală pe numele acestuia, pentru abuz în serviciu.
„Ignoranța și abuzurile autorităților trebuie să ia sfârșit! Elevii au nevoie de transport pentru a se întoarce la școală! Nu pot decât să mă declar complet dezamăgită de către atitudinea autorităților. Prin acțiunile sale, premierul nu a dovedit decât că dorește să manipuleze opinia publică pentru a-și crește imaginea, în loc să dovedească că este un om demn de funcția pe care o are, implicându-se în vederea rezolvării problemelor elevilor. Mai mult, îmi doresc să îi lansez președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, invitația de a participa alături de noi la protest, având în vedere declarațiile sale conform cărora nu a acordat transport județean gratuit din cauza unor lipse de fonduri. Astfel, va putea dovedi că este întradevăr bărbat, și că nu doar se ascunde în spatele funcționarilor din CJC.”- Ariana Dudună, președinte AEC.