170 de copii ai Școlii Gimnaziale Dimitrie Știubei (învățământ preșcolar, primar și gimnazial) care beneficiază de sprijin pentru prevenirea abandonului școlar și pentru creșterea accesului și participării la educația timpurie au început să primească, săptămânal, mese calde în cadrul proiectului ”Măsuri integrate pentru o viață mai bună”. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic ”Decebal”.
Mai mult decât atât, în cadrul proiectului, preșcolarii vor participa săptămânal la ședințe cu un psihopedagog școlar, care va încerca să le stimuleze sensibilitatea estetică, dezvoltarea emoțională, dezvoltarea personală, gândirea creativă și intuiția, iar elevii de la clasele primare și cei de la gimnaziu vor fi ajutați să-și facă temele. Toţi copiii incluşi în program au primit rechizite.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social ”Henri Coandă”.
În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate.
Prin caracterul său multisectorial, proiectul propune soluții pentru rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă rezidenții campusului social ”Henri Coandă”, dar și ceilalți locuitori din zonă, contribuind la reducerea numărului persoanelor rome și nerome aflate în risc de sărăcie și excluziune socială care locuiesc în comunitatea marginalizată.
Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lei contribuția beneficiarului.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021.