În luna iulie 2015, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a depus o chemare în judecată împotriva Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECS) la Curtea de Apel Constanța, formând obiectul dosarului nr. 518/36/2016, prin care a cerut obligarea MECȘ la decontarea integrală a costurilor aferente transportului elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu. Acțiunea a cuprins și sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 29/2013, prin care naveta elevilor a fost plafonată la 26 lei/3 km + 2 lei/km. Astfel, elevilor care fac naveta li se decontează undeva la 20-25% din costul abonamentului. Ca exemplu, atunci când un elev achită pe abonament 270 lei, acestuia i se decontează, de către stat, doar 54 lei. În luna decembrie 2015, instanța a respins acțiunea, fără a judeca fondul cauzei, considerând acțiunea inadmisibilă. După analizarea motivării, comunicată pe 23 iunie 2016, Asociația Elevilor din Constanța a sesizat că hotărârea Curții de Apel Constanța a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Din acest motiv și considerând decizia instanței de fond injustă față de cei aproximativ 130,000 de elevi navetiști din România, pe data de 12 iulie 2016, AEC a atacat aceasta cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Peste 35.000 de elevi au abandonat școala
După plafonarea decontării navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, în august 2013, peste 35.000 de elevi din România au abandonat școala, din cauza lipsei banilor pentru a ajunge la cursuri. În anul 2013, înainte de momentul în care decontarea navetei a fost plafonată, în țara noastră exista un număr de 198,941 de copii navetiști, într-un singur an numărul acestora scăzând la 163,872, cauza vizibilă fiind lipsa banilor pentru asigurarea costurilor de transport. Totodată, creșterea ratei de părăsire timpurie a școlii este alarmantă și trebuie să ne îngrijoreze, dată fiind amplitudinea problemei. Înaintea plafonării navetei, rata părăsirii timpurii a școlii era 17,4%, iar în aproape 2 ani aceasta a crescut cu aproximativ 2%, la momentul aprilie 2016 fiind de 19,1%, conform Eurostat, în acest moment România aflându-se pe locul 3 în Uniunea Europeană la rata abandonului școlar. Plafonarea costurilor aferente decontării navetei, prin OG nr. 29/2013, a fost un act iresponsabil și neconstituțional, care a condus la distrugerea viitorului a peste 35.000 de copii din România, care nu au mai mers la școală din lipsa banilor. Neconstituționalitatea acestei decizii constă în faptul că un drept al elevilor, prevăzut de o lege organică, și anume legea educației, a fost modificat printr-o ordonanță simplă a Guvernului, care este asimilată legilor ordinare, în conformitate cu art. 115, alin. (1) din Constituția României. Decontarea parțială a navetei este neconstituțională și raportat la art. 32, alin. (4) din legea fundamentală, care consacrează gratuitatea învățământului de stat. Prin constrângerea de a plăti mai bine de ¾ din costurile pentru a ajunge la școală, celor peste 130,000 de elevi navetiști le este încălcat dreptul constituțional la învățământ gratuit.
Elevii din familii modeste pornesc cu un handicap în viață
Pentru a sesiza neconstituționalitatea acestei măsuri, Asociația Elevilor din Constanța, alături de Organizația Salvați Copiii și Consiliul Național al Elevilor, s-a adresat Avocatului Poporului, solicitându-i sesizarea Curții Constituționale a României. De asemenea, AEC a purtat mai multe discuții, la nivelul Parlamentului României și a Guvernului, depunând diligențe pentru ca elevilor navetiști să le fie decontate integral costurile aferente transportului. Din nefericire, până în prezent, atât Guvernul, cât și Parlamentul, au refuzat să trateze această problema, încălcându-și obligația constituțională de a asigura șanse egale la educație pentru toți elevii din România, indiferent de venitul familiilor acestora. „În acest moment ne aflăm într-o situație paradoxală. Prin Strategia Europa 2020, România și-a asumat la nivelul Uniunii Europene că v-a scădea abandonul școlar la 11,3% până în anul 2020, dar, în momentul de față măsurile luate de statul român sunt de natură să crească părăsirea timpurie a școlii, în niciun caz să o scadă. Toți cei 35.000 de copii care au abandonat școala din lipsa banilor reprezintă fiecare o tragedie, de care statul român se face vinovat, prin indolența de care a dat dovadă. Decizia de a plafona decontarea navetei, luată în vara lui 2013, a avut consecințe îngrozitoare asupra echității din sistemul românesc de educație, în prezent aflându-ne în situația în care elevii proveniți din familii cu o situație materială precară sunt nevoiți să părăsească școala, astfel plecând cu un handicap în viață.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta