Elicopterul Black Hawk care a aterizat forţat, joi, în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti, va fi transportat la baza militară “Mihail Kogălniceanu”, a declarat maiorul Matthew St. Clair, la solicitarea AGERPRES.
”Elicopterul UH-60 a fost ridicat din zona în care a aterizat şi a fost transportat la un hangar din apropiere, ieri (joi – n.r.), cu susţinerea autorităţilor române. Aeronava va fi returnată Batalionului 3 din Regimentul 1 Aviaţie, ce are baza la ‘Mihail Kogălnieanu’. Suntem recunoscători pentru susţinerea pe care Guvernul României şi autorităţile locale au acordat-o pentru securizarea spaţiului unde a avut loc incidentul şi pentru recuperarea fără probleme a aeronavei”, a afirmat ofiţerul american.
Potrivit răspunsului oficial al Armatei SUA, echipa care s-a aflat la bordul aeronavei ”s-a descurcat admirabil în această situaţie”. ”Dublată de susţinerea Poliţiei locale de la sol, echipa a putut ateriza în siguranţă, fără a fi raportate victime”, a menţionat maiorul St. Clair.
”Aceasta este atât o dovadă a pregătirii de care au parte echipele noastre, cât şi a interoperabilităţii şi parteneriatului pe care îl avem cu România şi aliaţii noştri NATO. Antrenându-ne şi lucrând împreună, suntem mai capabili să evităm sau să reacţionăm în situaţii ca aceasta şi să nu existe persoane decedate sau rănite”, a subliniat el.
Elicopterul UH-60 Blackhawk, care a aterizat forţat joi în piaţa Charles de Gaulle, făcea repetiţii pentru Ziua Forţelor Aeriene.
Sursa: AGERPRES
Foto: Inquam Photos/George Călin