Este doliu în presa constănțeană. Jurnalistul Cătălin Siclitaru s-a stins din viață. În dimineața zilei de 5 iulie a.c. a fost găsit fără suflare în locuința sa chiar de către soție. Din păcate, echipele medicale nu au mai putut face nimic, deși se cunoaște că nu ar fi suferit de nicio afecțiune medicală.
Cătălin Siclitaru avea doi copii și doar 41 de ani.
Jurnaliștii “Ordinea.ro” transmit “Condoleanțe” familei și apropiaților.
“Viața e scurtă și nu apuci să le rezolvi pe toate până e să închini drapelul”
Vă lăsăm spre lectură unul dintre miile de texte scrise de jurnalistul Cătălin Siclitaru. Un editorial scris în anul 2014, în ziarul ‘Ziua de Constanța”.
“Este 17 noiembrie, anul Domnului 2014. Habar n-am ce au votat ieri românii, întrucât scriu rândurile de faţă cu ceva vreme înainte de publicarea lor. Oricum, nu mai avem preşedinte …escu după aproape o jumătate de veac. Aşadar, probabil nu va CITI nimeni bălmăjelile mele acum, toţi fiind preocupaţi: unii cu bagaje şi gând de ducă, alţii cu unghiile roase de frica DNA-ului. Depinde de cine se alege prezident.
Trebuie să vă îndemn să CITIŢI, aşa mi-au zis cei de la ZIUA de Constanţa când m-au băgat în seamă, întrebându-mă dacă nu am chef să îi omenesc cu un text cu prilejul aniversării lor de 14 ani – apropo, trebuie udat buletinul, dragilor!
Jurasem că nu mai scriu nimic încă de acum trei ani, de când am părăsit redacţia unui cotidian constănţean cu bărcuţă’n frunte, sictirit şi îngreţoşat de modul în care ajunsese să se facă jurnalismul acolo: „Tre’ să băgăm mai multe bârfe, mondenităţi, secsuleţ, asistente TV, că astea vând ziarul, băi, băieţi!“
Da, mi s-a acrit, am renunţat la nişte bani buni (nu râdeţi, sunt destul de tăntălău când vine vorba de gologani), mi-am îndesat chestii aşa şi pe dincolo şi am plecat. Eu nu aşa învăţasem că trebuie să se scrie la gazetă. Eu încă mă lăudam cu nişte reportaje, investigaţii şi opinii pe care le publicasem de-a lungul timpului. Eu încă visam că se SCRIE ca să se poată CITI!
Dar ştiţi ce? Am realizat pe deplin, apoi, că, de fapt, consumatorul de „presă“ asta voia atunci, asta vrea şi acum şi, probabil, asta va dori să înghită pe nemestecate şi în viitor: scandal, derapaje ale valorii, o fotografie cu ceva şoc ş.a.m.d. De ce oare? Pentru că domnul consumator nu CITEŞTE decât etichete de detergenţi pe toaletă, aşa cum îmi băteam eu la cap colegii din subordine pe când eram un pui de şef într-o redacţie: „CITIŢI, fraţilor, altfel o să ajungeţi să măturaţi pe stradă cu veste fosforescente pe voi dacă nu vă lărgiţi naibii orizonturile! Puneţi mâna pe o carte, pe ziare, pe reviste, pe benzi desenate, faceţi-vă o selecţie, rafinaţi-vă gusturile, îmbogăţiţi-vă vocabularul, pentru că singura metodă prin care cineva îşi poate deschide tărtăcuţa, singurul şi cel mai la îndemână mod prin care poate începe să înţeleagă ce Dumnezeu se întâmplă în jur este să afle!“
Dragii mei, vă propun un exerciţiu: după ce terminaţi de CITIT ce am aşternut eu aici, închideţi televizorul, tableta, laptopul, telefonul, computerul. Luaţi o carte, prima care vă pică în mână, turnaţi-vă un ceai, o bere, o apă cu lămâie, o cafeluţă… şi lăsaţi-vă în voia cuvintelor, porniţi motorul imaginaţiei, fugiţi din cotidianul ăsta cenuşiu pentru câteva minute, aruncaţi la tomberon grijile, oricum viaţa e scurtă şi nu apuci să le rezolvi pe toate până e să închini drapelul.
Şi vă va fi un pic mai bine. Garantez.”
