Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a chemat astăzi aleșii locali în ședință extraordinară pentru a dezbate și supune spre aprobare un singur proiect de hotătâre.
Este vorba despre proiectul privind transmiterea imobilului situat în municipiul Constanța, b-dul 1 Mai nr. 101, lot 1, din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului în vederea transmiterii în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Inițiativa îi aparține primarului Făgădău.
La adresa notată se află Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, pe care administrația locală îl trece din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului în vederea transmiterii în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Ședința a ținut mai puțin de cinci minute, toți cei 21 de consilieri prezenți au votat propunerea primarului.
La finalul ședinței, Făgădău a declarat:
“Așa cum am anunțat, am avut discuții cu toți actorii implicați și mă bucur că am ajuns la un consens, la o decizie din care Constanța va avea de câștigat, Dobrogea va avea de câștigat, România va avea de câștigat. Din această așezare a structurii funcționale a învățământului constănțean va rezulta un Liceu “Navrom” întărit și va rezulta un Liceu de Marină Militară pe care ni-l dorim de mult și salutăm intenția Ministerului de a deschide acest centru de interes încă din toamna acestui an. Le urez spor la treabă pentru că vor avea mult de lucru atât cei de la Navrom pentru a se muta într-o casă nouă, cu haine noi, cât și celor de la Ministerul Apărării pentru a reda Constanței un liceu de eilită, astfel încât toată lumea să se raporteze în ceea ce privește învățământul militar de marină, așa cum e normal, la Constanța”.
Întrebat când vor începe lucrările la noua clădire în care va funcționa Liceul “Navrom” și cât vor costa acestea, Decebal Făgădău a răspuns:
“Școala 15 arată oricum mai bine astăzi decât arată Liceul Alexandru Ioan Cuza, dar noi deja am făcut toate demersurile premergătoare acestui transfer. În cea mai recentă ședință a Consiliului Local am aprobat transferul către Navrom a noilor structuri, așteptăm solicitarea astfel încât să le putem aloca finanțarea necesară și sunt convins că din toamnă vor începe cursurile așa cum cred că o pot face chiar de mâine, va trebui doar o acomodare pentru clasele suplimentare și pentru laboratoare plus dotările specifice. Au spațiu, au aprijinul nostru vor avea toți banii pe care îi solicită, așa că nu văd niciun impediment. În ceea ce privește licitațiile, nu mai e treaba autorității locale, ci a instituțiilor de învățământ”.
Amintim că, în ședința din data de 23 februarie a.c., aleșii locali municipali au aprobat la propunerea primarului Făgădău proiectul de hotărâre privind mutarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” la Școala nr. 15 „Grigore Antipa”. Tot atunci, punctul nr. 3 din convocator a fost retras de pe ordinea de zi, respectiv cel privind transmiterea actualei baze materiale a Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Ministerului Apărării Nationale a fost retras până când cei de la MAPN vor pregăti documentaţia privind preluarea.
Proiectul a fost reluat astăzi și aprobat cu unanimitate de voturi.
De asemenea, amintim că de la începutul acestui an se discută despre faptul că, începând cu anul şcolar 2018 – 2019, Constanţa va avea, din nou, liceu Militar de Marină. Conform informațiilor existente la această dată, unitatea de învăţământ ar urma să fie reînfiinţată, la fix 20 de ani de la încetarea activităţii, în 1998, în timpul reformei învăţământului militar.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta