In urma discutiilor purtate de presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu, cu presedintele Casei de Asigurari de Sanatate Constanta George-Mirel Cristescu, conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Apostol Andrei” a participat in plenul Comisiei Mixte in vederea lamuririi situatiei tehnice privind buna desfasurare a activitatii acestei institutii.
Managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Apostol Andrei” , Catalin Grasa a prezentat comisiei realitatea spitalului si faptul ca acesta are un deficit de personal de peste 100 de cadre. In urma discutiilor in plenul comisiei, membrii acesteia au inteles situatia existenta, urmand a emite o dispozitie prin care vor reglementa modalitatea de incadrare a cadrelor medicale. Astfel, medicii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Apostol Andrei” – Constanta nu vor mai fi nevoiti sa aleaga intre a lucra in cadrul spitalului sau in mediul privat.
“Am avut mai multe discutii cu reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate Constanta. Ma bucur ca au fost receptivi la propunerile noastre. Ne dorim un sistem medical just, in care serviciile oferite sa fie de calitate. Medicii au nevoie de apreciere si este firesc sa le permitem sa poata face o selectie in functie de disponibilitatea programului de lucru”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu.
Decizia finala a apartinut Comisiei Mixte a Casei de Asigurari de Sanatate Constanta. Cel mai probabil, hotararea oficiala in acest sens va fi redactata in cursul zilei de luni, 22 august 2016.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta