Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță: România primește de la UE 33.9 milioane de euro pentru secetele din 2022

Published

on

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană), în calitate de responsabil pentru bugetul UE al anului 2023, transmite că în contextul secetelor severe care au afectat România în 2022, Uniunea Europeană oferă țării noastre un sprijin financiar în valoare de 33.9 milioane de euro prin Fondul de Solidaritate al UE.

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este un sprijin vital în fața dezastrelor naturale. Acesta oferă ajutor financiar rapid și eficient pentru statele membre ale Uniunii Europene care se confruntă cu evenimente precum inundații, incendii de pădure, cutremure sau secete extreme. FSUE simbolizează unitatea și solidaritatea dintre țările UE în momentele de criză, indispensabile mai ales în fața răbufnirilor tot mai dese ale naturii.

Ieri, Comisia Europeană a anunțat că România va primi un sprijin financiar semnificativ de 33.9 milioane de Euro din cadrul FSUE, într-un pachet mai larg de 400 de milioane de euro, care vine și în ajutorul Italiei și al Turciei.

“Uniunea Europeană ne vine din nou în ajutor, oferindu-ne 33 de milioane de euro pentru a repara pagubele cauzate de seceta din 2022. Gesturile de solidaritate și unitate europeană ne încântă, dar să nu uităm că prevenirea dezastrelor naturale trebuie să fie prioritatea noastră. Numai prin acțiuni concrete pentru protejarea mediului putem să prevenim astfel de catastrofe”, declară europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Advertisement
usr

Secetele severe care au afectat România în 2022 au fost clasificate drept dezastre naturale majore, generând daune de 1.3 miliarde de euro. Acest lucru a avut consecințe grave pentru sectorul agricol, recolte fiind grav afectate, și sute de mii de hectare de pădure fiind distruse de incendiile declanșate de uscăciunea excesivă.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions