Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 20 decembrie, prorogarea unor termene și condiții privind desfășurarea unor examene (Evaluarea Națională și Bacalaureat) și a admiterii la liceu. Prin această decizie, Guvernul a corelat modalitatea de evaluare, pe discipline, cu modalitatea de predare-învățare, conform planului-cadru în baza căruia elevii au studiat în clasele V-VIII.
„Amintesc că, pentru elevii care studiază în clasele V- VIII, începând din anul 2021, era prevăzută evaluarea transdisciplinară, dar aceasta nu a fost pregătită printr-un proces de predare – învățare transdisciplinar”, a declarat ministrul Monica Cristina Anisie.
Această măsură răspunde îngrijorărilor elevilor care sunt acum în clasa a VII-a și asigură predictibilitate pentru elevii din clasele a V-a și a VI-a, structura Evaluării Naționale rămânând neschimbată și pentru ei.
„Consider că este o veste bună și mult așteptată de către copii, familiile lor, dar și de către profesorii care îi pregătesc pe elevi!”, a completat ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta