Având în vedere contextul epidemiologic alarmant în care Bulgaria a notificat până în data de 30.07.2018, prin sistemul WAHIS (OIE) 6 focare de Pesta Micilor Rumegătoare (PPR), comunele vizate din Bulgaria fiind Bolyarovo și Elhovo din regiunea Yambol, precum și comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo și Tsarevo din regiunea Burgas, ANSVSA a întreprins acțiuni de prevenire a introducerii virusului acestei boli în România.
Ambele regiuni se află în apropierea graniței Bulgariei cu Turcia. Pe această cale, A.N.S.V.S.A. solicită operatorilor economici din România implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de A.N.S.V.S.A. prin intermediul D.S.V.S.A. județene, pentru a își proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp D.S.V.S.A. județene.
În data de 24 august a fost organizată o videoconferință cu Direcțiile județene, în care a fost prezentată o informare asupra evoluției focarelor Pestei Micilor Rumegătoare în Bulgaria, inclusiv a zonelor de restricție sub acest aspect, s-a realizat o instruire a structurilor teritoriale și a fost aprofundată legislația privind acest virus.
ANSVSA menționează că a fost dispusă instituirea de măsuri suplimentare de prevenție, precum:
- informarea reprezentanților principalelor asociații de crescători de ovine și caprine de pe raza județului cu date privind simptomele și evoluția bolii și despre obligativitatea de a anunța medicul veterinar despre animale care prezintă modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazurile de mortalități;
- mediatizarea necesității și a obligației proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau orice caz de mortalitate;
- informări privind obligația proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazuri de mortalități, prin intermediul unor materiale printate (afișe, postere, fluturași) care să fie postate la circumscripțiile de liberă practică, primării, biserici etc.;
- monitorizarea sporită a transporturilor de animale din speciile ovine și caprine din cadrul comerțului intracomunitar cu Bulgaria;
- intensificarea controalelor în trafic pentru a identifica eventualele transporturi neautorizate de animale;
- comunicarea către operatorii economici care achiziționează ovine și caprine despre obligativitatea de a prenotifica DSVSA județeană oricare achiziție de animale din speciile mai sus menționate din Bulgaria.
- la fiecare transport de ovine și caprine, medicul veterinar va asista la debarcarea animalelor din mijlocul de transport și va efectua un examen clinic al tuturor animalelor. Animalele nou introduse vor fi ținute izolate pentru o perioadă de 21 zile până la introducerea în efectivul indigen.
Aceste informări s-au realizat în cadrul întâlnirii organizate la sediul D.S.V.S.A. Constanța cu medicii veterinari oficiali, medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, reprezentanții principalelor asociații de crescători de ovine și caprine și cu cei ai operatorilor economici implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare, a de pe raza județului Constanța.
Această întâlnire a vizat:
- informarea medicilor veterinari cu atribuții specifice, a operatorilor economici și a tuturor persoanelor implicate în activitatea de comerț cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează Bulgaria;
- intensificarea acţiunilor de supraveghere pasivă pe raza județului Constanța;
- instruirea medicilor veterinari cu privire la recunoașterea semnelor clinice de boală în conformitate cu specificațiile Organizației Mondiale de Sănătate Animală (OIE);
- întărirea controalelor în punctele de trecere la frontieră în ceea ce privește transporturile de rumegătoare din Bulgaria și Turcia, având în vedere că ultimele animalele la care s-a confirmat boala nu prezentau semne clinice, confirmarea făcându-se în baza investigațiilor de laborator.
Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, dar care nu afectează omul. Afectează numai rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%. În România nu evoluează această boală, având statut de țară liberă de pesta micilor rumegătoare. Agentul etiologic este un virus încadrat în familia Paramyxoviridae, subfamilia Paramyxovirinae, genul Morbillivirus.
Transmiterea infecţiei se face direct de la animalul bolnav la cel receptiv şi puţin probabil indirect, având în vedere rezistenţa scăzută a virusului în mediul exterior. Virusul pătrunde în organism la nivelul mucoasei nasofaringiene. Evoluţia bolii este supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin necroze, eroziuni şi ulcere la nivelul mucoasei digestive şi a căilor respiratorii.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta