Exclusiv
Exclusiv. Cîrjaliu sifonează fondurile europene de pescuit spre gașca de la Golful Pescarilor
Published
4 ani agoon
Deși este judecat în stare de libertate în dosarul ”Golful Pescarilor”, primarul inculpat de la Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, nu se potolește deloc. Asociația Grup Local Dobrogea Sud, pe care o conduce în calitate de președinte, a acordat o finanțare nerambursabilă de 180.000 de euro către o firmă obscură controlată de un tovarăș al lui Dan Popa, unul din patronii restaurantului Golful Pescarilor. Popa este asociat la Golf chiar cu ginerele lui Cîrjaliu. Iar legăturile sale cu primarul nu se opresc aici.
Cum a ajuns Cîrjaliu jupân pe fondurile europene pentru pescuit
Asociația condusă de Cîrjaliu a fost înființată în anul 2011 la inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, actualul pușcăriaș Nicușor Constantinescu. La acel moment, județul bătea pasul pe loc în privința atragerii fondurilor europene din Programul Operațional pentru Pescuit. Practic, ne lipseau asociațiile de tip FLAG menite să stabilească strategii de dezvoltare și să selecteze proiectele comunităților de pescari în vederea finanțării. La inițiativa lui Nicușor, s-au înființat, în 2011, două asociații de tip FLAG: una pentru nordul județului, iar cealaltă pentru partea de sud. Fiind prieten cu ”baronul roșu”, Maricel Cîrjaliu a fost numit președinte al FLAG-ului de sud. Și de atunci nici nu a mai fost schimbat din funcție, în ciuda incompetenței vădite și a practicilor de tip clientelar.
Poarta Albastră – o sifonărie nerușinată de fonduri europene
Până în anul 2016, FLAG-ul condus de Maricel a derulat o strategie locală sub titlul comunist ”Dobrogea de Sud – Mereu deschisă poartă albastră”. Implementarea s-a dovedit un eșec monumental. Niciun ban european nu a ajuns la pescari. Nu s-a cumpărat nici măcar un cârlig de pescuit. Fondurile imense alocate de Uniune au fost tocate pe două festivaluri pescărești. Au mâncat, au băut, au dansat. Și asta a fost totul.
Primarul s-a mai îngrijit să-și plătească mafia personală din banii europeni de pescuit. Printre cei care au beneficiat de salarii de la FLAG-ul condus de Maricel s-a numărat și Belghiz Bolat, ”țucălar” al primarului, uns să conducă destinele întreprinderii publice locale Agigeaserv Util SRL. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.
Noua strategie: bani pentru interpuși, amici și ”țucălari”
Aceeași incompetență și același spirit clientelar se manifestă la asociația condusă de Maricel și în prezent. Din 2017, FLAG-ul implementează o nouă strategie de dezvoltare locală pentru comunitatea de pescari, pentru accesarea fondurilor din noul Program Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime. Nici acum banii nu ajung la pescari, ci la interpuși, amici și ”țucălari”. Și nici nu este de mirare că se întâmplă așa, date fiind interesele primarului Maricel.
O haltă spre Poarta Albă
În acest sens, trebuie să spunem că primarul PSD-ist de la Agigea și-a făcut un plan nebun de a deveni jupânul absolut al sectorului de pescuit și restaurante pescărești din localitatea sa. Ne referim aici la manțocăriile juridice prin care Maricel a înlesnit construirea restaurantului Golful Pescarilor pe malul mării, pe un teren furat de la pescari, și la prigoana pe care a pornit-o, cu metode de-a dreptul medievale, împotriva restaurantului concurent Pescăria lui Matei.
Pentru aceste fapte, primarul din Agigea a fost trimis în judecată (mai multe detalii AICI).
Raiul pescăresc de pe lacul Agigea
Din același plan lacom al primarului Cîrjaliu face parte și inițiativa de a transforma zona de rezervație naturală din jurul lacului Agigea într-o afacere de tip piscicol și imobiliar. Primarul a lotizat terenurile de pe malul lacului, iar un apropiat al său a aranjat concesionarea lor pe șpagă. Derbedeul care aduna mita a fost prins în flagrant-delict și a făcut pușcărie. Însă a luat întreaga vină asupra sa. Iar din acest motiv, Maricel a rămas liber ca pasărea cerului, continuând să strice cuibarele păsăretului protejat de pe lacul Agigea.
Intruziunea imobiliară în zona protejata s-a făcut, în parte, pe banii bugetului local gestionat de Maricel Cîrjaliu și pe banii personali ai tovarășului său Dan Popa, de la Golful Pescarilor. Cei doi au contribuit decisiv la construcția unei biserici în vecinătatea lacului protejat. Cîrjaliu și Popa sunt menționați în calitate de ctitori în pisania lăcașului de cult. Mai multe detalii AICI.
Pensiunea lui Belghiz Bolat
După biserică, pe malul lacului s-au cuibărit vilele. Iar mai nou se cuibărește și o pensiune cu specific pescăresc, finanțată prin noua strategie de dezvoltare locală întocmită de Asociația Grup Local Dobrogea Sud, FLAG-ul condus de Maricel. Strategia actuală a debutat în 2017 și ar trebui să se finalizeze în 2023. Primele proiecte aprobate spre finanțare au apărut în 2019.
FLAG-ul pompează aproape 190 de mii de euro pentru această pensiune care nu este construită chiar de orișicine. Beneficiara finanțării nerambursabile este firma Aybo Pescuit și Turism SRL deținută de soția lui Belghiz Bolat, ”țucălarul” care a mai fost plătit de FLAG prin vechea strategie a ”porții albastre”. La mijloc este un vădit conflict de interese. Mai multe detalii AICI.
Ultima plasă: 180.000 de euro pentru o firmă special înființată
Și viermuiala de interese nu se oprește aici. Anul trecut asociația lui Maricel a finalizat procedurile prin care a selectat un proiect al firmei Pentin Tourism Services SRL. Aceasta va primi fonduri nerambursabile în valoare de 864.581,95 de lei. Suma echivalează cu peste 180.000 de euro. Ce va face Pentin de acești bani nu știm, deoarece FLAG-ul lui Maricel nu și-a făcut un minim scrupul din a publica pe site-ul său oficial titulatura proiectului selectat. Cel mai probabil, nu proiectul a contat, ci calitatea acestei firme sau mai exact a asociaților ei. Potrivit RISCO, Pentin Tourism Services SRL este o firmă înființată în luna august 2019, cu doar 8 luni înainte de a fi selectată de FLAG-ul lui Maricel pentru obținerea finanțării nerambursabile. Sediul social al firmei se află în localitatea Tuzla, iar obiectul ei principal de activitate îl constituie ”facilitățile de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”. Așadar, nici vorbă de pescuit.
Firma este deținută în cote egale, de câte 50%, de persoanele fizice Ștefan Iulian Pencea și Ana Maria Petcu.
Pencea este asociat unic în alte două societăți comerciale, respectiv Gut Gebaut SRL (care activează în domeniul construcțiilor, cu un singur angajat, zero cifră de afaceri și pierderi contabile în ultimul an raportat, 2019) și Hai Hui Kids SRL (care activează în domeniul altor activități recreaționale și distractive, fără angajați, tot cu cifră de afaceri zero și pierderi contabile în 2019).
În plus, Pencea mai deține 33% din firma Mas Builder SRL, cu o evoluție în afaceri la fel de dezastruoasă în ultimul an raportat (2019). Cu toate acestea, Mas Builder este o firmă mai cunoscută. Presa locală constănțeană a relatat că aceasta deține un teren care provine la bază din retrocedările frauduloase ale fostului primar al Constanței, actual pușcăriaș, Radu Mazăre (vezi AICI).
Asociata lui Pencea, Ana Maria Petcu, nu are deloc istoric de afaceri. Ea nu a mai fost asociată până acum în nicio altă firmă. În prezent, lucrează la o multinațională din domeniul țigărilor. În perioada 2013-2015, Petcu a fost coordonator de marketing la mall-ul ridicat pe terenul retrocedat, tot de Mazăre, în parcul constănțean Tăbăcărie.
O mare tovărășie care explică totul
Neavând nicio legătură cu pescuitul și comunitatea pescărească, societatea celor doi nici măcar nu ar fi putut să se califice la o procedură serioasă. De aceea presupunem că firma a fost selectată în baza unor relații personale ale celor doi asociați cu Dan Popa și cu soția acestuia, Diana Popa. Dovezile sunt gârlă, pentru că cei împricinați s-au turnat singuri pe Facebook în anii trecuți, când nu puteau anticipa oportunitatea contractului de finanțare din anul 2020.
Mai jos vom proceda la prezentarea celor mai importante dovezi ale tovărășiei, care coboară adânc în timp.
8 noiembrie 2011. Un tip care se ocupă acum cu muzica de petrecere la restaurantul Golful Pescarilor publica pe contul său de Facebook, la data menționată, o fotografie de la nunta lui Dan Popa cu soția sa Diana. În fotografie apar și sunt etichetați ca atare Ștefan Pencea, împreună cu soția sa, Carmen Pencea. În aceeași zi din toamna anului 2011, la fotografia adăugată de actualul cântăcios din Golf comenta chiar Ana Maria Petcu. ”Nu știu la care să mă uit prima dată” – scria aceasta, ca dovadă că era în relații apropiate cu persoanele din fotografie încă din acea perioadă.
24 august 2014. Stefan Pencea postează pe Facebook o vizită făcută împreună cu Ana Maria Petcu și alte 17 persoane la restaurantul Golful Pescarilor.
În același an 2014, Diana Popa dă like unei fotografii de profil postate de Ana Maria Petcu.
De-a lungul timpului, Ștefan Pencea apare etichetat în vizite la Golful Pescarilor sau în fotografii cu bucate.
20 octombrei 2017. Ana Maria Petcu postează o fotografie cu restaurantul Golful Pescarilor văzut de pe taluz, după ce a fost la acest local împreună cu alte 10 persoane.
15 martie 2018. Ștefan Pencea postează pe Facebook o fotografie realizată la Amalfi Coast în Italia, în care apare alături de soția sa, de Dan Popa, de soția acestuia Diana Popa și de alte două persoane, care nu sunt etichetate. În mod vădit, este vorba de un concediu comun, ceea ce atestă gradul intim al tovărășiei.
13 aprilie 2019. Diana Popa, soția patronului de la Golf, distribuie o fotografie postată de Carmen Pencea, în care mai erau etichetați soțul acesteia, Ștefan Pencea, dar și o persoană specializată în decorațiuni interioare. Se înțelege din context că aceștia tocmai lucrau la amenajarea unui loc de joacă ce avea să funcționeze sub denumirea ”Ludens – joacă cu sens”.
În perioada 2019-2020, Diana Popa apare în mai multe fotografii și filmări la ”Ludens”, susținând activități educative și distractive în limba spaniolă pentru copii de aici. Trebuie să știți că soția patronului de La Golf susține astfel de prestații sub titulatura ”Bailegria – Dansăm și învățăm spaniola”. Ea apare evidențiată și în echipa Asociației Birth&Building Center, pe scurt bbcenter, în calitate de coordonator al programului Bailegria (vezi AICI ).
Nu în ultimul rând, Diana Popa este președinte al asociației nonguvernamentale ”Împreună aducem bucurie”. La activitățile acesteia apar etichetate sporadic Ana Maria Petcu și Carmen Pencea, soția lui Ștefan Pencea.
Ne oprim aici cu dovezile. În mod cert, acestea atestă fără dubiu existența unor relații intime și de colaborare între beneficiarii finanțării nerambursabile de 180.000 de euro și familia lui Dan Popa de la Golful Pescarilor. Tovărășia acestora este veche. Și asta explică totul.
Rolul lui Dan Popa la FLAG
Grozăvia situației poate fi înțeleasă mai bine și din prisma faptului că o altă firmă a lui Dan Popa, pe numele ei La Mer Noire SRL, este membră cu drept de vot în asociația care a decis să-i îmbogățească tocmai pe tovarășii săi. La Mer Noire a fost cooptată în FLAG la inițiativa lui Cîrjaliu, deși această firmă a lui Dan Popa se ocupă în principal de administrarea unui hotel din Eforie. Cooptarea a avut loc la scurt timp după ce Cîrjaliu a exclus din asociație firma cu adevărat piscicolă Sarda Fish SRL Agigea, cea cere se ocupă de pescuitul maritim din localitate. Vorbim exact de aceeași firmă care a fost jefuită din pix de primarul Cîrjaliu, pentru a face loc pe malul mării restaurantului Golful Pescarilor. Primarul este inculpat pentru aceste acte de corupție, fiind judecat în stare de libertate. Libertatea îi priește din plin, pentru aranjamente clientelare, precum cele descrise mai sus.
Corect și legal era ca fondurile europene pentru pescuit să ajungă la comunitatea de pescari. Însă, după cum se vede, ajung la țucălarii lui Maricel și la tovarășii interpușilor săi de la Golful Pescarilor. Va urma!
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.