Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

EXCLUSIV! Faceți cunoștință cu liberalii care vor să ajungă pe scaunul de primar al municipiului Constanța

Published

on

Sfârșit de an cu surprize pentru liberalii constănțeni, dar și pentru constănțenii care caută alternativă la actuala administrație municipală.

Conducerea municipală a PNL Constanța își scoate la… analizat, astăzi, candidații pentru cursa internă în vederea desemnării celui mai potrivit om pentru fotoliul de primar al Constanței. Astfel, în ședința Biroului Politic Local, liberalii îi vor desemna pe cei care vor intra în sondajul intern pentru a fi candidatul partidului pentru funcția de primar al municipiului Constanța. Din informațiile “Ordinea.ro” au fost depuse mai multe dosare, astfel că cei interesați să ajungă primar de municipiu reședință de județ sunt următorii: liderul tinerilor de la județ ai liberalilor, Cosmin Sava, consilierul județean Costel Stanca și un alt consilier județean, George Sergiu Niculescu.

Informațiile ne-au fost confirmate de prim-vicepreședintele PNL Constanța, primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, dar și de Adrian Manole, proaspătul lider interimar al liberalilor de la municipiul Constanța.

“Conform informațiilor pe care și dvs. le aveți, numele colegilor mei pentru această competiție internă sunt Cosmin Sava, Costel Stanca și George Niculescu. După ședința din seara aceasta, cele trei candidaturi vor primi recomandare de la Biroul Politic Local, apoi vor avea nevoie de aprobarea Biroului Politic Județean și mai apoi vor ajunge la discuții în Biroul Permanent Național, așa este procedura”, a declarat Adrian Manole pentru Ordinea.ro.

Tot acest proces intern se va finaliza undeva înaintea alegerilor europarlamentare din toamna anului viitor. Doar un aspect le-ar strica planurile liberalilor de la Constanța, respectiv un candidat impus de la centru. Și asta n-ar fi vreo noutate…

Advertisement
usr

Vom reveni.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions