Având în vedere că în perioada următoare va fi minivacanța de Rusalii, perioadă ce reprezintă un prilej pentru mulți cetățeni români de a petrece vacanța în afara granițelor, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport, în special la frontiera cu Bulgaria. Cei de la Garda de Coastă spun că, pentru evitarea aglomerărilor, au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ. În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.
„Au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, s-a solicitat autorităților de frontieră bulgare suplimentarea numărului de polițiști bulgari care efectuează controale la frontieră la intrarea și ieșirea din R. Bulgaria în această perioadă, iar în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost stabilite măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. Totodată, s-a solicitat Serviciului Rutier al I.P.J Constanța prezența unui echipaj de poliție în vederea deblocării traficului în localitățile Vama Veche și 2 Mai. În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă“, se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă.
Recomandări pentru turiști
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:
– P.T.F. Vama Veche – Durankulak;
– P.T.F. Ostrov – Silistra;
– P.T.F. Negru Vodă – Kardam;
– P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Valori de trafic!
În perioada similară a anului trecut s-a constatat că în perioada minivacanței de Rusalii, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 42.990 de persoane, precum și de 12.920 de mijloace de transport. Astfel, P.T.F. Vama Veche, la frontiera cu Bulgaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 28.840 persoane și 8.000 mijloace de transport.
„De asemenea, reamintim, posibilitatea achiziționării on-line de vignete, prin intermediul site-urilor web: www.bgtoll.bg (acest site având și meniu în limba română) sau www.vinetki.bg, precum și din punctele de frontieră, pentru toate categoriile de autovehicule, preţurile acestora rămânând neschimbate. Totodată, reamintim și faptul că, Direcţia Generală „Poliţia Naţională” – Serviciul Poliţie Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Bulgaria va restricţiona, pe anumite sectoare de drum din Bulgaria, circulaţia pentru mijloacele de transport cu masa de peste 12 tone, inclusiv ansamblu de vehicule, cu remorci și semiremorci, mașini și utilaje agricole, tractoare, utilaje și mașini specializate pentru lucrări în anumite zile ale săptămânii şi în diferite perioade de timp (zile de sâmbătă şi duminică). Detalii: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-informare-privind-restrictiile-de-circulatie-pentru-autovehiculele-de-mare-tonaj-pe-teritoriul-bulgariei-16142.html“, mai spun cei de la Garda de Coastă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta