Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Experții judiciari au Dumnezeul lor. Abuz cu consecințe deosebit de grave – doi ani cu suspendare

Published

on

Experții judiciari au un rol cheie în înfăptuirea actului de justiție. Opinia lor, materializată sub forma raportului de expertiză, este considerată rezultatul obiectiv al unei cercetări științifice. Din acest motiv, în 95% din procesele din România, opinia expertului conduce la stabilirea adevărului judiciar. Se întâmplă așa, uneori, chiar și când opinia în cauză este total neștiințifică și falsă cu totul.

Am scris în repetate rânduri în Ordinea.Ro despre doi experți judiciari implicați în atestarea unor împrejurări false. Expertizele lor au condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești care încalcă în mod vădit legea. I-am numit aici pe Florin Dumitrescu și pe Tudorel Vizireanu. Într-un stat cu o justiție funcțională, cei doi ar fi ajuns de mult la închisoare, iar soluțiile denaturate de prestațiile lor aiuritoare ar fi fost îndreptate ca o consecință a supremației dreptului. În justiția nu tocmai funcțională din România, nu li s-a întâmplat aproape nimic. Cu chiu cu vai, Dumitrescu și-a luat în februarie anul acesta o condamnare, cam în bătaie de joc, la numai doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Vorbim de consecințe în valoare de peste 20 de milioane de euro, sancționate mai blând decât o înșelăciune de doi lei. Celălalt artist în opinii aiuritoare, Tudorel Vizireanu, a scăpat basma curată, fără să i se atingă un fir de păr, după un abuz cu consecințe tot de vreo 20 milioane de euro. Se pare că experții judiciari au un Dumnezeu al lor, care îi protejează de o răspundere reală.

Cazul Vizireanu

Tudorel Vizireanu este brăilean. Cu toate acestea, în anul 2007, s-a insinuat la Constanța, ca expert neutru numit într-un proces de fond funciar coordonat de una din cele mai controversate judecătoare din Constanța. Am numit-o mai sus pe Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din magistratură și inculpată pentru că vindea pe șpagă hotărâri judecătorești în avantajul găștii infracționale a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. Procesul în care a fost  adus Vizireanu ca expert se judeca între două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti și comisiile de fond funciar de la nivelul Primăriei Lumina și Prefecturii Constanța. Bătrânele revendicau un teren de 20 de hectare din localitatea Sibioara, comuna Lumina, care ar fi aparținut bunicului lor înainte de venirea comuniștilor. Ele nu aveau acte ulterioare anului 1945 și nici martori pe cele patru laturi ale proprietății. Cu alte cuvinte, nu aveau dovezile cerute de lege. Încălcând legea, Jianu le-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Mai departe, aceasta l-a numit pe expertul din Brăila, Tudorel Vizireanu, să verifice dacă amplasamentul solicitat de bătrâne, în baza unei hărți din 1894, ar fi liber în vederea retrocedării.

Advertisement
usr

Cariera Sibioara, retrocedată în ipoteza falsă a expertului că ar fi teren liber

Vizireanu a făcut expertiza pe baza hărții datând din secolul al XIX-lea (vezi aici raportul mincinos). Acesta nu și-a făcut un minim scrupul profesional să ceară detalii de la Oficiul de Cadastru despre regimul și coordonatele terenurilor din zonă. După ce a mâzgălit amplasamentul copiat din harta seculară, brăileanul a consemnat că terenul în litigiu ar fi liber și tocmai bun de retrocedat. În realitate, terenul era ocupat de o carieră de piatră a societății Somaco Construct SRL Constanța, fiind interzisă retrocedarea sa prin lege (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000). Compania minieră fusese cumpărată cu patru milioane de euro în anul 2005 de antreprenorul constănțean Grigore Comănescu. Vorbim aici de cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea. Valoarea ei actualizată ajunge acum la 20 de milioane de euro.

Pe baza falsului epocal al lui Vizireanu, în cele din urmă cariera a fost retrocedată prin fraudă la lege. Avocatul bătrânelor, marele specialist în retrocedări bizare, Ionel Hașotti, a declarat în fața instanței de judecată că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră” pe terenul revendicat. Desigur, dovada nu exista, deoarece expertul, care trebuia să ceară date de la Cadastru și de la Agenția Națională de Resurse Minerale, n-a cerut nimic. Fiind din Brăila, nici nu auzise de cariera de care în Dobrogea știe cam toată lumea. Compania minieră nu a fost citată în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii ordinare.   

După ani de judecată în civil, compania minieră țepuită prin această manevră ticăloasă a înțeles să formuleze o plângere penală împotriva făptașilor. Un procuror care nu s-a remarcat cu absolut nimic până acum a clasat dosarul penal. Relativ la expert, procurorul a considerat că fapta acestuia poate fi încadrată la fals intelectual, care era deja prescris la momentul sesizării. Slujbașul Ministerului Public nu a abordat situația din perspectiva abuzului în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nici nu s-a simțit dator să ceară judecătorului să anuleze raportul rezultat dintr-o infracțiune chiar și prescrisă.  

Cazul Dumitrescu

Celălalt expert la care ne-am referit mai sus s-a evidențiat printr-o potlogărie similară. Vorbim de două procese judecate tot de controversata Eugenia Corina Jianu, prin care s-a retrocedat ilegal un teren de 19 hectare pe malul lacului Siutghiol, vizavi de complexul comercial Tom-Carrefour din Constanța. Un teren cu un potențial imobiliar uriaș, evaluat în anul 2011 la peste 20 de milioane de euro! Beneficiara ilegalităților din acest caz se numește Zoea Rădulescu. Aceasta este o apropiată a fostului președinte al României, Emil Constantinescu, iar în perioada țărănistă a deținut o funcție importantă în Guvern.

Zoea Rădulescu s-a născut în comuna Mihail Kogălniceanu. Părinții ei au avut în localitate, pe drumul Cogealacului, două bucăți de teren, care însumau 19 hectare. Această suprafață a fost confiscată de stat în vederea cooperativizării, ulterior anului 1945. După revoluție, femeia avea dreptul teoretic de a primi cele 19 hectare de teren de la stat. Numai că toată zona agricolă de la Mihail Kogălniceanu până la Constanța era înglobată într-o societate de stat, Ceres SA, constituită pe structura unui fost IAS comunist. Terenurile lucrate de fostele IAS-uri au fost exceptate de la retrocedare, conform prevederilor inițiale ale Legii 18/1991 a fondului funciar. Ca urmare, persoanele îndreptățite la restituirea terenurilor au primit acțiuni. Exact în această situație se afla și Zoea Rădulescu.

După 1996, politica de protejare a fostelor IAS-uri a fost desființată de regimul de dreapta al președintelui Emil Constantinescu.  Astfel, acționarii au fost transformați în ”locatori”, iar din 1998 li s-a deschis drumul spre retrocedarea terenurilor. Ca urmare a acestei reforme, fostele IAS-uri au predat terenurile către comisiile locale de fond funciar, care le-au restituit persoanelor îndreptățite. La începutul acestei evoluții, mai exact în 1998, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la Ceres SA, în care societatea își exprima, fără niciun drept și fără nicio valoare, acordul ca femeia să primească teren în sola A 510 din Constanța, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carrefour. Terenul era inclus încă din 1997 în intravilanul municipiului Constanța, însă avea funcțiune agricolă. Reamintim că moștenirea femeii se afla în Mihail Kogălniceanu, într-o tarla pe drumul Cogealacului.

Advertisement
usr

Manevra nu a produs efecte din prima. Astfel, în anul 2000, Zoea Rădulescu a primit un teren în comuna ei natală, într-o solă care purta, în mod bizar, tot indicativul A 510, ca și aceea de la Siutghiol, din intravilanul Constanței. Mai mult, primarul localității a omis să menționeze în acte vecinătățile exacte ale amplasamentului. Pe fondul acestor bizarerii, Zoea Rădulescu s-a adresat justiției. Vorbim aici de două procese judecate deopotrivă de controversata Corina Eugenia Jianu. În 2008, fosta judecătoare a anulat titlurile de proprietate ale constănțenilor (vezi aici hotararea judecătorească). Apoi, în 2010, în al doilea proces, a obligat Comisia Locală Constanța să emită titlu de proprietate pentru Zoea Rădulescu asupra terenului extrem de valoros de pe malul lacului Siutghiol (vezi aici a doua hotărâre judecătorească). În acest fel, amplasamentul la care era îndreptățită Zoea a fost mutat de la Kogălniceanu la Constanța.

În ambele procese, un rol decisiv l-a avut un raport întocmit de expertul Florin Dumitrescu. Acesta a atestat enormitatea că terenul primit de Zoea Rădulescu de la Comisia Locală din Kogălniceanu era același cu terenul din Constanța, de pe malul lacului Siutghiol, de vizavi de Carrefour. Fără abuzul lui Dumitrescu, nici măcar controversata Jianu nu ar fi avut cum să-și ambaleze propriul abuz.

Doi ani de închisoare cu suspendare

În 2016, Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Constanța. Fapta sa, perfect similară cu aceea comisă de expertul din cazul retrocedării ilegale a carierei Sibioara, nu a fost încadrată la fals intelectual, cum s-a mușamalizat în cazul Sibioara, ci direct la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Pe 20 februarie 2019, Dumitrescu a fost condamnat, cam în bătaie de joc, la doi ani de închisoare cu suspendare. Înscrisul rezultat din infracțiune a fost anulat de instanță. La fel și efectele sale. Nemulțumit de pedeapsa extrem de blândă, expertul a declarat apel. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, care a stabilit un prim termen în calea de atac pe 23 mai 2019. Cu ceva șanse, Dumitrescu ar putea să scape de condamnare. Așa cum spuneam, experții judiciari au Dumnezeul lor, care face minuni și-i ferește de răspunderea penală.

Advertisement
usr

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Procurorul care a rezolvat acest caz nu s-a atins de fosta judecătoare Eugenia Corina Jianu, neavând competențe după calitatea persoanei. Pe de altă parte, același procuror a instrumentat în aceeași perioadă și un dosar referitor la retrocedarea de la Sibioara, însă acolo nu a avut interesul să vadă fapta expertului. Diferența de conduită a procurorului în cele două cazuri este de tipul ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. E lăudabil că pentru necazul persoanei fizice Gigi Alexa s-a găsit soluția de a se desființa raportul fals și mincinos. Însă este strigător la cer că un alt raport, la fel de fals și mincinos, a fost trecut cu vederea în cazul carierei de la Sibioara. Or, la carieră, nu vorbim de o persoană fizică, ci de un grup de firme, Somaco Construct – Comprest Util, cu peste 500 de salariați, persoane fizice. Cu ăștia ce facem, domnilor procurori? Îi lăsăm pradă infractorilor cu gulere albe?

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions