Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a încercat să explice de ce a fost schimbat directorul liberal din Portul Constanța cu un PSD-ist. Ciolacu a susținut că mult discutata schimbare a șefului Portului Constanța nu a avut substrat politic, dar că atât el, cât și premierul au fost de mai multe ori la fața locului și au găsit ”un dezastru”. Mai mult, Ciolacu arată faptul că Portul Constanța nu era deloc pregătit pentru a primi un flux mare de mărfuri, așa cum s-a întâmplat după izbucnirea războiului din Ucraina.
”Eu nu am avut niciodată vreo discuție privind împărțirea Portului Constanța. Din ce știu acolo nu sunt posturi politice. Acolo a expirat un mandat și s-a efectuat o înlocuire. Eu îmi aduc aminte că am fost de două ori cu ministrul Transporturilor în Portul Constanța, premierul a fost acolo, am fost cu toții și am văzut cu toții că ne-a prins nepregătiți situația din Ucraina. Era Portul Constanța vreo oglindă? Nu! Am găsit un dezastru acolo!”, a spus Marcel Ciolacu.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta