Astăzi, puțin după ora 18.00, în municipiul Constanța s-au auzit bubuituri puternice, iar oamenii s-au speriat și au alertat autoritățile.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, a precizat că a fost vorba despre o detonare controlată, în Poligonul Midia.
“În această seară, în jurul orei 18:30 în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța au fost primite trei apeluri prin care cetățenii semnalau faptul că ar fi auzit bubuituri puternice în zona Constanța Mamaia Nord-Vadu. Fiecare apel pe care îl primim pe 112 este tratat cu foarte multă seriozitate și celeritate de către colegii mei, astfel că au luat legătura cu autoritățile responsabile și au aflat faptul că este vorba despre o detonare controlată, care a avut loc în Poligonul Midia. Întrucât a fost vorba despre un eveniment controlat într-un mediu controlat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța nu a fost nevoit să deplaseze forțe și mijloace în teren, întrucât nu a fost o situație de urgență, iar populația nu a fost afectată.”, a precizat Anamaria Stoica.
Este vorba despre ambarcațiunea care a fost găsită travers de Tuzla și care a fost detonată.
Remintim că miercuri, 3 aprilie, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcațiune răsturnată, în zona travers Tuzla.
Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM, a fost solicitată să intervină pentru a efectua operațiuni de căutare și salvare, dar în urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, singurul obiect identificat, în perimetrul de căutare, a fost barca răsturnată. Fiind considerată un pericol pentru siguranța navigației, ambarcațiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis- ARSVOM și adusă în port, pentru a se face investigații.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta