Traficul total de mărfuri înregistrat în porturile maritime românești a fost de 49,1 milioane tone în primele 10 luni ale anului 2016, față de 47,8 milioane tone în aceași perioadă a anului 2015, în creștere cu 2,7%. Din totalul traficului, 17,7 milioane tone sunt mărfuri exportate, 15,7 milioane mărfuri importate, 10,9 milioane tone reprezintă tranzit de mărfuri și 4,7 milioane tone, cabotaj.Traficul maritim a fost de 38,16 milioane tone (36,92 milioane tone la 31 octombrie 2015), iar cel fluvial de 10,94 milioane tone (față de 10,89 milioane tone la 31 octombrie 2015). Creșteri de trafic s-au înregistrat în cazul îngrășămintelor naturale și chimice, produselor metalice, petrol brut, minereuri și deșeuri neferoase, minerale brute sau prelucrate. Continuă să se diminueze decalajul de trafic în cazul cerealelor. Dacă în primul semestru era vorba de o diferență de peste 3 milioane tone, față de aceeași perioadă anului anterior, la 9 luni diferența era de 1,3 milioane tone, iar la 10 luni diferența înregistrată a ajuns la 0,82 milioane tone, de la 17.067.195 tone în octombrie 2015, la 16.244.609 tone în octombrie 2016. Cantitatea de marfă operată în containere în Portul Constanța a crescut în perioada analizată cu 4,66%, de la 5,68 milioane tone, la 5,95 milioane tone. Aceasta corespunde unui număr de 607.329 TEU (+6,51%), respectiv 570.192 TEU în primele zece luni ale anului 2015. În perioada ianuarie – octombrie 2016 au sosit în porturile maritime românești 3.670 nave maritime și 8.361 nave fluviale. Cele mai multe nave maritime, 1.549 sunt cargouri, 588 sunt portcontainere, 547 tancuri, 499 vrachiere.