Conducerea Consiliului Județean Constanța (CJC) spune că, având în vedere importanța accesibilizării furnizării serviciilor de utilitate publică pentru toţi cetățenii, astăzi a fost organizată, în Sala “Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, o dezbatere cu privire la racordarea tuturor UAT-urilor din județul Constanța la rețeaua națională de transport de gaze naturale. Principalele teme de discuţie au vizat eficientizarea procesului de racordare la rețeaua națională de transport gaze naturale, identificarea oportunităților de investiții, precum şi a modalităților de finanțare.
Alături de conducerea CJC, la eveniment au fost prezenţi reprezentanți ai S.N.T.G.N. Transgaz SA, ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ai Distrigaz Sud Reţele – Regiunea Est, ai Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța (ADD) precum și reprezentanţi ai UAT-urilor de pe raza județului Constanța.
“Ne-am întâlnit pentru a dezbate un proiect esenţial pentru dezvoltarea judeţului, respectiv racordarea la gaze naturale a localităţilor, ce practic, ne va asigura resursa esenţială în gospodării, şcoli sau unităţi sanitare şi va contribui, totodată la o dezvoltare economică sustenabilă a judeţului. Există o colaborare foarte bună şi am purtat foarte multe discuţii cu Ion Sterian, director general al Transgaz, care astăzi, ne va oferi mai multe informaţii importante pentru dezvoltarea reţelei de gaz. Pentru a putea implementa acest sistem trebuie să parcurgem nişte paşi tehnici şi economici şi este necesar suportul instituţiilor statului şi bineînţeles, al celei mai mari companii de gaz din România, TransGaz. Ne dorim ca în fiecare zonă a județului să existe o magistrală, ca rețeaua de gaze sa ajungă și la localităţi precum Hârșova sau Cernavodă. Voi veni în sprijinul tuturor primăriilor și voi fi un partener al Transgazului, pentru ca aceste proiecte, să fie implementate cu celeritate, astfel încât, nici o localitate a acestui judeţ să nu fie privată de această resursă”, a declarat președintele CJC, Mihai Lupu.
Directorul general al Transgaz, Sterian Ion a prezentat pe scurt viziunea asupra dezvoltării sistemului de transport gaze în judeţul Constanţa. Acesta a precizat că în prezent, pentru județul Constanța există 45 de avize tehnice de principiu, trei de racordare a localităților la gaze și încă 18 adrese sunt în lucru.
“În momentul de faţă, sistemul de transport are o lungime de 446 km, şi este structurat pe trei reţele a câte 106 km fiecare. Vă spun, în premieră, faptul că astăzi, localităţile din aria conductei de tranzit numărul 3, care porneşte din nordul judeţului şi se termină la Negru Vodă, se pot racorda la acest sistem” – Ion Sterian, director general al Transgaz.
Totodată, vicepreşedintele ANRE, Mircea Man a explicat paşii pe care trebuie să îi parcurgă UAT-urile din judeţul Constanţa, pentru extinderea şi dezvoltarea acestui sistem.
“Ne gândim la dezvoltarea infrastructurii şi modernizării reţelelor existente, precum şi înfiinţarea de noi distribuţii. Există o colaborare extrem de bună cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu. Legislaţia s-a schimbat, în sensul că până nu demult, consiliile judeţene nu puteau finanţa extinderi de gaz sau înfiinţări de noi distribuţii în zonele concesionate. Astăzi, prin ordonanţa 143/2021, acest lucru s-a schimbat, şi aceste extinderi se pot realiza prin cofinanţare. Îmi doresc să avem o colaborare vie şi apreciez extrem de mult, implicarea preşedintelui CJC. Din experienţă proprie, vă spun, că şi eu m-am confruntat cu astfel de situaţii în perioada mandatului meu de preşedinte al CJ Maramureş. Vă asigur de toată deschiderea şi de fiecare dată când veţi avea întrebări, nu ezitaţi să ne consultaţi, pentru că avem departamente pregătite cu experţi care vă pot oferi toate răspunsurile” – Mircea Man, vicepreşedintele ANRE.
Preşedintele CJC, Mihai Lupu a mai precizat că va constitui la nivelul ADD Constanţa, un grup de lucru în cadrul cărora UAT-urile judeţului Constanţa vor fi îndrumate şi vor primi sprijin tehnic şi economic de specialitate, în vederea întocmirii documentaţiei necesare depunerii proiectelor prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”.
Prezenţi la dezbatere, primarii a peste 40 de UAT-uri din judeţul Constanţa au ridicat problema finanţării proiectelor depuse prin POIM. Aceştia au primit clarificări din partea preşedintelui CJC, Mihai Lupu, care i-a asigurat că aceste proiecte nu vor fi pierdute ci vor fi depuse cu sprijinul ADD Constanţa, prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta