Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat pe Facebook, că, de ceva vreme, nu mai erau locuri în cimitirul musulman, iar această problemă frământa comunitatea. Astfel, spune edilul, municipiul Constanța a pus la dispoziție unteren, iar Muftiatul Cultului Musulman din România a făcut toate demersurile legale pentru a construi un nou cimitir (măsurători, avize, aprobări, dezbateri, PUZ, proiect tehnic, șamd…).
„Da, a durat destul de mult, dar așa se construiește orice lucru sănătos și trainic! Astăzi am semnat autorizația de construire pentru noul cimitir musulman și mă bucur să aduc această veste chiar în Luna Sfântă Ramazan! Îl felicit pe Muftiul Iusuf Muurat pentru munca sa și a echipei sale, îi mulțumesc pentru colaborarea excelentă și transmit constănțenilor musulmani că am fost, sunt și voi fi alături de ei nu doar cu gândul, ci și cu fapta.“, a scris Făgădău pe pagina sa de Facebook.