Conecteaza-te cu noi

Administratie

Făgădău își RESPECTĂ electoratul cu banii bugetului local

Published

on

Consilierii locali municipali din Constanța au votat, astăzi, la propunerea primarului Decebal Făgădău, modificarea programului „Respect”. Concret, aleșii au votat majorarea plafonului de la 1.400 de lei la 1.610 lei până la care pensionarii pot primi tichete valorice în baza cărora pot fi cumpărate alimente. Reamintim faptul că programul „RESPECT“ constă în acordarea de tichete valorice în opt tranșe, în cursul anului 2018. Pentru fiecare tranșă vor fi acordate câte patru tichete valorice a câte 10 lei fiecare. Pot beneficia de programul “RESPECT” constănțenii care se încadrează într-una din următoarele categorii: a) pensionarii sau persoanele care sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.250 lei; b) persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani; c) persoane cu handicap grav sau accentuat; d) persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001; e) repezentanții legali ai familiilor care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal; f) alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) – e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință.

Tot consilierii locali au mai votat, astăzi, acordarea de facilități la transportul public de călători pentru pensionari. Dacă până acum puteau călători gratuit pensionarii cu venituri de până la 1.600 de lei, de acum încolo vor primi gratuitate inclusiv pensionarii cu venituri de până la 1.840 lei. Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat că a propus mărirea atât a plafonului pentru transportul în comun, cât şi cel pentru programul „Respect” deoarece s-a mărit punctul de pensie de la 1 septembrie cu 15%. Reprezentanții Primăriei notează în raportul atașat acestui proiect că, din cauza mării punctului de pensie, peste 7.000 de pensionari nu mai beneficiau de gratuitate la transportul în comun.

PNL a propus plafonarea programului „Respect“ la 1.243 de lei

În momentul supunerii la vot a proiectului privind mărirea plafonului pentru acordarea de facilități la transportul în comun, liderul consilierilor PNL, Adriana Arghirescu, a propus un amendament privind acordarea de gratuități la transportul în comun inclusiv pentru elevi și studenți. Amendamentul a fost respins la vot de către majoritatea compusă din PSD și PMP. De asemenea, tot Adriana Arghirescu a propus la proiectul privind programul „Respect“ ca tichetele sociale să fie acordate doar pentru pensionarii care au venituri de până în 1.243 de lei, atât cât este venitul minim net pe economie.

„Nu este corect ca pensionarii care au venituri de până la 1.600 de lei să beneficieze de tichete, în condițiile în care sunt mulți români care câștigă minimul pe economie și nu au nicio facilitate“, a declarat Arghirescu.

La ambele proiecte, consilierii PNL au votat împotrivă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions