Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Făgădău scumpește căldura pentru firme, ca să o ieftinească, electoral, pentru populație

Published

on

Consiliul Local Municipal Constanța a decis, astăzi, în ședință ordinară, majorarea prețului practicat de RADETpentru furnizarea energiei termice către consumatorii casnici și noncasnici. Astfel, potrivit unei hotărâri, CLM Constanța a decis scăderea prețului gigacaloriei pentru consumatorii casnici (populație) de la 534,35 lei la 517,60 Iei. Pe de altă parte, pentru consumatorii noncasnici (firme și insitituții publice), nivelul gigacaloriei a majorat de la 534,35 de lei la 607,80 lei. Potrivit hotărârii Consiliului Local, noile prețuri sunt aplicate chiar de la 1 iulie. Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că noile prețuri practicate de RADET Constanța pentru furnizarea agentului termic sunt generate de politicile practicate de ANRE.

În ședința Consiliului Local de azi, ediulul Constanței a spus că intrarea în insolvență a Electrocentrale Constanța (CET) și a RADET Constanța reprezintă un punct de plecare pentru realizarea unei noi strategii privind alimentarea orașului cu energie termică.

„Multă lume a crezut că o dată ce aceste două companii au intrat în insolvență va duce automat și la falimentul și distrugerea sistemului centralizat. Tocmai de aceea vreau să transmit un semnal de încredere către toți consumatorii constănțeni. Începând de la momentul în care este gestionată activitatea regiei, respectiv a companiei, de către specialiști în insolvență, se lucrează la planuri de reorganizare extrem de ambițioase. Pentru ședința următoare a CLM Constanța voi veni cu o propunere de a cumpăra rețeaua de transport primar de la Electrocentrale Constanța, aflată în insolvență, și de a elabora cât se poate de repede un studiu de fezabilitate, pentru a depune un proiect, finanțat de Uniunea Europeană, pentru redimensionarea și modernizarea acestei rețele de transport primar a agentului termic. Se știe că de la punctele de producție a energiei termice și până la punctele RADET, toată această rețea de magistrale aparținea CET, actual Electrocentrale Constanța. Este supradimensionată față de realitățile Constanței. Prin modernizarea rețelei vom putea să scădem prețul de transport al energiei termice, o componentă extrem de importantă al prețului total al gigacaloriei. Estimez că din componenta de transport, după implementarea acestui program european, vom reduce cu minim 50% a costul de transport“, a spus Făgădău.

Făgădău vrea ca orașul Constanța să fie un jucător pe piața de energie: producător de energie termică și electrică

Primarul Constanței a afirmat în ședința CLM că RADET va intra în testarea unor soluții alternative, atât de produceție, cât și de eficientizare în punctele termice, și cu o ofertă de distrubieție pe orizontală, astfel încât fiecare consumator să poată contoriza și dimensiona ceea ce consumă. Edilul a spus că există un efort comun cu Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Administrației Publice, Ministerul de Finanțe, Ministerul Energiei și Primăria Municipiului Constanța de includere a orașului de la malul mării în zona orașelor care vor primi alocare dedicată pentru creșterea eficienței energetice.

Advertisement
usr

„Voi veni în fața consilierilor cu propunerea de înființare a unei societăți energetice care să gestioneze atât termia, cât și producția de energie electrică. Constanța este acum doar un consumator, dar orașul trebuie să fie și un producător și jucător pe piața de energie, mai ales că avem toate ingredientele necesare. De aceea, mesajul de susținere pentru sistemul centralizat se adresează atât pentru constănțeni, cât și pentru angajații de la RADET și Electrocentrale, pentru că împreună vom construi ceva temeinic și nicidecum nu vom distruge și vom lăsa constănțenii fără căldură iar angajații fără locuri de muncă“, a mai spus Făgădău.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions