Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, se află, în aceste zile, pe litoral pentru a verifica stadiul lucrărilor de investiții pe care ministerul le efectuează pe litoralul românesc. Astfel, de la Năvodari și până la Vama Veche, plajele au fost luate la verificat de echipa de la minister.
Vineri, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Prefectura Constanța, Deneș a ținut să transmită că faleza din stațiunea Costinești prezintă pericole la tot pasul pentru turiști, dar și pentru localnici. Aici, din cauza eroziunii la care a fost supusă faleza au ieșit la suprafață grinzile metalice și blocurile din beton, acestea fiind folosite pentru reabilitarea falezei.
“Am costatat că există un număr de grinzi metalice amplasate în urmă cu 5 ani și care, din cauza furtunilor, o parte dintre ele aveau o poziție care pun în pericol securitatea turiștilor care vizitează zona de plajă. Drept urmare, am dispus ca în cursul săptămânii viitoare aceste grinzi metalice să fie îndepărtate; am și găsit modalitatea prin care să fie îndepărtate și am solicitat domnului director Uzun să îmi prezinte finalizarea acestei activități. De asemenea, am mai dispus să se facă panouri de avertizare care să atenționeze că acea zonă de plajă este una nesigură pentru că noi îndepărtăm un pericol imediat, dar acolo problema este fragilitatea falezei”, a spus Ioan Dene;.
De altfel, ministrul i-a cerut directorului ABADL, Hristu Uzun, să îndepărteze imediat grinzile metalice desprinse, ca măsură temporară, până când faleza va fi consolidată, în urma finalizării proiectului POIM „Reducerea eroziunii costiere”, proiect aflat în derulare.
La rândul său, directorul Uzun a spus:
“Vom comanda o expertiză tehnică pentru Costinești pentru a putea trece la planul următor, cel al consolidării falezei.”