Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului şi civilizaţiei, oferind zonei în care sunt amplasate un aspect estetic şi relaxant. Cu design impunător sau minimalist, cu o istorie bogată sau moderne, fântânile arteziene fac parte din peisajul urban, fiind punctul de atracţie pentru oricine în aproape orice anotimp. Ele au un rol de socializare, într-o generaţie a internetului, şi chiar terapeutic, contribuind la eliminarea energiilor negative şi la reducerea stresului cotidian.
În urma lucrărilor demarate in urmă cu două luni, compania noastră pune în funcţiune în această după-amiază, cinci dintre fântânile arteziene de la nivelul Municipiului Constanţa. Aceste repere urbane, prind viață în urma unui proces de reabilitare complet.
Astfel, a fost refăcută hidroizolația, au fost reparate/înlocuite instalațiile electrice/corpurile de iluminat, pompele şi automatizările, ţâşnitorile, sistemele de alimentare cu apă și bineînțeles, cişmelele. În plus, aceste obiective, respectiv fântâna din Parcul Tomis II, fântâna din zona Dacia, fântâna din Parcul Casei de Cultură, fântâna din Parcul Far și fântâna de la Muzeul de Artă – zona Miga au fost modernizate cu instalații de lumini care vor da un spactacol aparte odată cu lăsarea serii.
Fântâna din Parcul Gării, fântâna din zona Policlinica II, fântâna din Parcul Teatrului „Oleg Danovski“ și bazinele ornamentale de la hotelurile Meridian și Sulina din staţiunea Mamaia, vor fi puse în funcțiune în jurul datei de 01 mai 2017, când va avea loc şi deschiderea oficială a sezonului estival 2017.
În această după-amiază, începând cu ora 17,00, fanfara Muzica Apelor va susține un scurt concert în zona fântânii din Parcul Tomis II, care va fi pusă în funcțiune.
Vă așteptăm!
Biroul de Comunicare al SC RAJA SA
Iată imaginile de la inaugurarea fântânii arteziene din cartierul Tomis II:
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta