Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Fără căței pe malul mării! Atenție: amenzile sunt foarte mari!

Published

on

Încet-încet, vine primăvara și oamenii se bucură de fiecare rază de soare, de marea de lângă noi, de plaja care ieri a fost foarte aglomerată și  de tot ceea ce-i înconjoară. Foarte mulți dintre constănțeni (și nu numai) s-au plimbat ieri pe malul mării. Și asta deoarece a fost o zi minunată, pe care au putut-o petrece în liniștea sau în zgomotul ușor al mării. Tineri îndrăgostiți, familii cu copii, oameni singuri – toții au vrut câteva ore de destindere, departe de încorsetarea din oraș. Și au ieșit pe plajă. Unii, cu mașinile, alții cu autobuzul, iar alții pe jos. În mod aproape firesc, posesorii de câini i-au scos și pe aceștia la plimbare. Cățeii s-au bucurat și ei de această zi frumoasă, s-au zbenguit și au alergat pe plajă, fără teama că ar deranja pe cineva. Și în acel moment, când am văzut patrupedele fericite alături de stăpânii lor, mi-am amintit că exact în urmă cu un an primeam următorul comunicat de presă din partea Administrației Apele Române.  Instituția preciza anul trecut, pe data de 24 martie că: “trage un semnal de alarmă turiștilor care se vor bucura de litoralul românesc și le reamintește că este interzis accesul persoanelor însoțite de animale pe plajele Mării Negre, precum și circulația sau staționarea vehiculelor pe plaje. A.B.A.D.L. încearcă conștientizarea constănțenilor și turiștilor în urma numeroaselor situații de tipul celor prezentate mai sus având în vedere amploarea fenomenului și gestionarea dificilă a acestuia. Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulația sau staționarea vehiculelor, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a utilajelor de întreținere a plajelor. De asemenea, este interzis, conform OUG nr 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, accesul persoanelor însoțite de animale, cu exceptia câinilor din dotarea Ministerului Administrației și Intemelor și a câinilor utilitari care însoțesc personele cu dizabilități. Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei și 20.000 de lei. Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral amintește că pot fi sanctionați și cei care depozitează materiale și deșeuri de orice fel pe faleze, plaje, maluri și în zonele de protecție.”. Probabil și angajații instituției ABADL au fost în ziua lor liberă și nu le-a prea păsat de prevederile legii. Dar pentru viitor este bine ca oamenii să știe că pot fi oricând amendați pentru că-și plimbă cățeii pe malul mării. Stau și mă întreb ce amenzi riscă cei care merg la plimbare cu papagalul, cu maimuța sau  cu alt animal pe care îl dețin și despre care ABADL nu a precizat nici un cuvânt. Astăzi va fi din nou o zi frumoasă și este posibil ca plajele să fie din nou pline de turiști, unii însoțiți de animalele preferate. Tocmai de aceea ne-am dorit să vă atragem atenția asupra acestei posibilități. Deci, nu o neglijați!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions