În acestă seară, s-a disputat Supercupa României, meci în care FC Viitorul a întâlnit echipa CFR, pe care învins-o cu scorul de 1-0.
Pe pagina oficială a FC Viitorul a fost postat următorul comunicat:
Performanță unică reușită de FC Viitorul Constanța în fotbalul românesc și totodată cel dobrogean, după ce formația pregătită de Gheorghe Hagi a câștigat și Supercupa României!
După titlul național din 2017, FC Viitorul a reușit, în 2019, să cucerească atât Cupa cât și Supercupa României. Toate cele trei trofee reprezintă o premieră pentru fotbalul dobrogean.
Mai mult decât atât, FC Viitorul Constanța este echipa cu cea mai importantă ascensiune din istoria fotbalului românesc, pentru că nici un alt club nu a reușit ca la doar zece ani de la înființare și în numai șapte ani în primul eșalon al țării să obțină toate trofeele din campionatul intern.
Mai trebuie menționat că la toate aceste realizări, titlul național, Cupa României și Supercupa României, peste 50% din jucătorii aflați în lotul Viitorului au fost crescuți și formați la Academia Gheorghe Hagi.