Primăria Constanța informează că, astăzi, a organizat o întâlnire cu toți deținătorii de rețele de utilitate publică pentru ca lucrările de reparații și investiții în domeniul public să se desfășoare în cele mai bune condiții. Ședința a fost condusă de city managerul orașului, Felicia Ovanesian, considerată de mulți adevăratul primar al Constanței. Autoritatea locală menționează într-un comunicat faptul că pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul cuprins între bulevardul Aurel Vlaicu și strada Soveja, a început demontarea stâlpilor vechi de beton pentru ca lucrările de asfaltare care se vor demara în scurt timp să nu fie afectate.
„În aceste zile, se acționează pe partea cu Parcul Tăbăcărie, iar în perioada imediat următoare se va interveni și pe partea cu blocurile. În acest context, operatorii rețelelor de comunicații trebuie să asigure eliberarea stâlpilor de cabluri.“, notează Primăria.
„Proiectele pe care le implementăm reprezintă o prioritate pentru întreaga comunitate. Avem nevoie de un cadru comun pentru ca disconfortul creat de aceste lucrări să fie cât mai redus. Termenele de finalizare a intervențiilor trebuie să fie respectate, nu vor fi întârzieri. Obiectivul nostru este să asigurăm o infrastructură adaptată nevoilor cetățenilor”, a declarat administratorul public al municipiului Constanța, Felicia Ovanesian.
De asemenea, notează Primăria, un aspect important despre care s-a discutat în cadrul ședinței desfășurate la Primăria Constanța a fost rezolvarea sesizărilor primite de la cetățeni într-un timp cât mai scurt.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta