Ionuț Dumitru, șeful Direcției Generale Poliția Locală din Primăria Constanța și administratorul public al orașului Felicia Ovanesian au făcut, astăzi, o conferință de presă în care au încercat să își spele imaginea după valul de critici dure venite ca urmare a incidentului în care o familie cu dizabilități (soțul și soția care era imobilizată într-un scaun cu rotile) a fost umilită de un polițist local. În linii mari, reprezentanții Primăriei au scăldat-o și s-au agățat de legalitatea acțiunii polițistului local. În schimb, au evitat categoric să spună ceva rău despre atitudinea grosieră a polițistului local, căruia nici nu i-a păsat că a lăsat fără mașină o femeie imobilizată într-un scaun cu rotile, pe fiica acesteia și soțul femeii, la rândul lui având probleme locomotorii. Atât Ionuț Dumitru, cât și Felicia Ovanesian au susținut cu îndârjire faptul că polițistul local a acționat legal și că este în curs de desfășurare o anchetă disciplinară.
Ca să mai spele din imaginea șifonată, Ionuț Dumitru a început conferința de presă cu un raport laudativ la adresa Poliției Locale și în care a arătat cât de harnici au fost subalternii săi în 2022.
„În legătură cu acest caz, am emis în ziua următoare un punct de vedere elocvent, din care a reieșit faptul că legea în situația respectivă nu a fost încălcată. Din păcate, este regretabilă maniera în care lucrurile s-au perpetuat ulterior, dar am luat acest caz din care avem de învățat, am avut discuții cu personalul Direcției, s-au prelucrat anumite aspecte cu privire la gestionarea a fiecărui caz în parte. În momentul de față, ancheta internă nu este finalizată, din cunoștințele pe care le am există și o plângere adresată altor structuri și care trebuie să își urmeze cursul. Momentan am spus cam tot ceea ce era de spus.“, a declarat Ionuț Dumitru.
Întrebat de presă cum comentează atitudinea arogantă și lipsită de empatie a polițistului local față de o femeie în cărucior, șeful poliției locale a insistat că în interiorul Poliției Locale a fost declanșată o anchetă.
„Adevărul este că, în momentul de față, tot incidentul este analizat în cadrul Direcției noastre, iar în urma acestor analize și verificări, iar la final dacă se va constata că agenții au încălcat vreo abatere sau vreo normă legală vom dispune măsuri…Până la încheierea acestor verificări nu pot să emit vreun punct de vedere oficial la ceea ce a fost acolo…În privința taxei de ridicare, respectiv depozitare, a mașinii (pe care familia cu handicap au achitat-o pentru a-și ridica mașina, n.r.), eu nu vă pot emit un punct de vedere pentru că nu este o activitate pe care să o coordonez sau de care să mă ocup, e o societate care gestionează această taxă.“, a mai spus șeful Poliției Locale.
În discuție a intervenit și City managerul orașului Constanța, Felicia Ovanesian, care a insistat și ea că „legea a fost respectată în acea seară, din punct de vedere juridic.“
„Despre atitudinea polițistului local, dați-ne voie să nu comentăm în acest moment pentru că polițistul face obiectul unei cercetări administrative disciplinare, iar orice opinie exprimată de către un decident din cadrul Primăriei poate influența maniera de desfășurare a cercetării disciplinare, ceea ce nu este corect.“, a spus Felicia.
În cadrul conferinței de presă, Felicia Ovanesian a fost întrebată și despre comunicatul de presă pe care l-a dat Primăria a doua zi după incident. În cadrul comunicatului există o frază prin care autoritatea locală are o exprimare nefericită: „În urma acestor verificări, a rezultat că, în jurul orelor 19:00, a fost înregistrată la dispecerat o sesizare cu privire la parcarea unui autovehicul neregulamentar, pe loc de handicapat“. Întrebată cine a întocmit și cine își asumă comunicatul, Felia Ovanesian a dat din umeri și a spus că Primăria nu poate să îl dea afară pe unul care nu știe scrie ori să se exprime și că i se pare excesivă această măsură.
„Eu citesc hârtii întocmite în instituțiile statului acum și înainte de a intra în Primărie. În 99% din situații nu înțeleg nimic din ele“, a spus Ovanesian.
Îndemnată de jurnaliști să îi dea afară pe cei care au scris prost, Felicia Ovanesian a spus că în cursul anului 2021, pe rapoartele de evaluare întocmite de Felicia Ovanesian, un funcționar public a părăsit sistemul, iar alți doi sunt la nivel de sancțiune cu 10% până la următoarea evaluare.
„Vă asigur că aplic întotdeauna corespunzător, dar să dau afară pe unul care nu știe să scrie sau să se exprime, astfel încât mesajul lui, care în marea majoritate a situațiilor este destinat cetățenilor și a unei mase largi de cetățeni, nu este inteligibil, mi se pare excesiv.“, a conchis Felicia Ovanesian.
Citește și:
Persoană cu dizabilități din Constanța, umilită de doi polițiști locali – VIDEO
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta