Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Felicia Ovanesian și Horia Constantinescu, autorii regulamentului parcărilor din Constanța

Published

on

Viceprimarul Constanței Ionuț Rusu (PNL) a dezvăluit în această seară cine sunt autorii regulamentului parcărilor din Constanța. Rusu a spus că regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța a fost elaborat de City Managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, de Horia Constantinescu, directorul executiv al Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța împreună cu mai mulți specialiști din aparatul de specialitate al Primăriei.

„Implicarea mea în elaborarea acestui document este auxiliară în sensul în care, împreună cu colegii mei consilieri dar și cu experți din partid, am realizat o serie de completări pe care le-am transmis echipei care a lucrat la proiect.  Fac aceste precizări în urma declarațiilor apărute în spațiul public prin care am fost indicat ca unul dintre realizatorii acestui regulament.

Țin să vă reamintesc că, în urma sesizărilor pertinente primite din partea constănțenilor dar și a presei, am întocmit, împreună cu colegii mei consilieri locali, o serie de modificări la regulament pe care le-am transmis atât echipei care a realizat documentul, cât și primarului Vergil Chițac.“, a spus viceprimarul Constanței.

Proiectul de regulament al parcărilor poate fi consultat aici:

Advertisement
usr

Download (PDF, 674KB)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions