În cursul zilei de ieri, 6 august, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au depistat o persoană care oferea spre comercializare mai multe articole vestimentare ,,la preţ avantajos”, pe plaja din staţiunea Eforie.
Femeia în cauză nu avea documente de provenienţă a bunurilor respective, acestea fiind inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute.
Existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare conform prevederilor Codului de Procedură Penală şi l-au transmis împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării, structurilor de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Totodată, jandarmii au aplicat ieri 11 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 5.250 lei, pentru fapte prevăzute de Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
”Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ să sesizeze autorităţile abilitate.”, precizează Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta