Conecteaza-te cu noi

Societate

Festivalul Internațional Sabantoi 2021, pe plaja Turqoise din Venus. Vezi programul

Published

on

La sfârșitul acestei săptămâni, pe plaja Turqoise din stațiunea Venus va avea loc cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional Sabatoi 2021. Se vor desfășura jocuri și sporturi tradiționale, ateliere creative și meșteșugărești și întâlniri pentru o nouă educație interculturală. Va fi mâncare, muzică și dans.

Festivalul este organizat și realizat de Uniunea Democrată Tătară, cu sprijinul Guvernului României  prin Departamentul de Relații Interetnice.

Potrivit președintelui UDT, Naim Belgin, anul acesta vor fi multe  surprize: artişti recunoscuţi în întreaga lume turcică, jocuri  interactive, circuite din evul mediu şi moderne, arc tradiţional,  mâncare tradiţională, Congresul Mondial, Cupa Mondială de Kureş şi  multe altele.

Vor participa delegații oficiale din 36 de țări.

„Sabantoi” (Sabantuy)

Titlul reprezentativ ales de UDT al acestui festival îmbrățișează diversitatea culturală etnică  tătară ca o moştenire ce se transmite de la o generaţie la alta, permiţând tinerilor şi copiilor să descopere valorile culturale și elementele specifice tradiționale prin intermediul culturii, artei, expoziției, jocurilor, sporturilor, artei culinare și mesteșugurilor tradiționle direct de la sursă, sărbătorind astfel patrimoniul comun al umanității prin ocrotire, protejare, conservare și cunoaștere în beneficiul tuturor.

”Astfel, cultura etnică permite oamenilor să se înțeleagă mai bine, să se cunoască reciproc, făcând posibil respectul pentru diversitate. A respecta diversitatea  culturală înseamnă a o aprecia și a o valoriza, a o vedea ca o sursa de bogație pentru fiecare dintre noi. Termenul sabantoi format din termenul saban şi termenul toi are sensurile de:  sărbătoarea purităţii, a nevinovaţilor, a copiilor, poporului etc. Titlul: “TOI=KURULTAI” are înţelesul de “adunare, întrunire, sfat, petrecere, festivitate, jocurile, nuntă”, un echivalent al  celebrului Naadam (în tătară = oyunlar) care înseamnă “cele trei jocuri” : kureş, tir cu arcul şi  călărie, fiind declarat în 2010 de către UNESCO, ca făcȃnd parte din lista “Patrimoniului  cultural intangibil al umanității”. Ne-am inspirat din festivalurile nomazilor : “Kurultai”,  “Sabantuy”, “Toi”, “World nomad games”, “Etnosport festival” , „Nadaam” şi multe altele, apoi  am început procedura de reînviere a culturii autentice turco-tătare din Romȃnia și am renăscut un  festival istoric.”, a precizat Naim Belgin.

Laturile Plajei Turqoise Venus vor fi invadate de puncte cu delicii multietnice și de piața produselor artizanale din diferite țări prezente special pentru festivalul Sabantoi.

Festivalul va începe sâmbătă, 11 septembrie, la ora 10:00, de la Medgidia, cu Fanfara Otomană din  metropola BURSA, care marchează deschiderea celei de-a 5-a ediții a Festivalului Internațional  Sabantoi, Parada inaugurală, care va ajunge la Constanta la ora 12.00, cu oprire în Piața Ovidiu, la  ora 16.00 în Portul Mangalia cu sosire la ora 17.00 pe Plaja Turqoise Venus.

Iată Programul Festivalului Sabantoi

11.09.2021 sȃmbătă- 12.09.2021 duminică 

10.00 -13.00 Program international cultural :

  • Reconstruieste istoria cu noi si joaca-te! Colţul Jocurilor de strategie istorice înscrise în patrimoniul UNESCO  (Mangala, Tokuz Kumalak / Toguz Korgool)
  • Povestea turcică tătară: prezentarea perioadei istorice cu îmbrăcăminte, arme  și echipamente militare.
  • Labirintul atelierelor creative si mestesugaresti: ateliere de cusut si caligrafie,  ateliere de pictura, Ateliere meşteşugăreşti pielărie și fierărie ş.am.d.
  • Sporturile si jocurile traditionale nomade:- Cursa cu cai de la ora 10.00
  • Sȃmbătă: Cupa Mondială de Kurash : Grand Prix for the president of  Uzbekistan de la 11.00 (doar sâmbătă) – calificări
  • Duminică: World Cup Qazaq Kuresi de la 11.00

13.00-14.00 Pauză

14.00-16.00 16 jocuri la care puteţi participa şi chiar câştiga premii simbolice. Inițiere tir cu arcul, lupta cu suliță și sabie plus alte jocuri distractiv-educative la care se pot înscrie toți participanții.

Sȃmbătă: World Cup Belt Wrestling Kurash (doar sâmbătă)

Duminică: Cupa Mondială de Belt Wrestling Koresh, Aba Gures and Crimean  Kuresh

16.00-17.00 Marele concurs pentru obținerea titlului de Noyan: proba tir cu arcul, suliță, sabie și o probă surpriză.

Cupa Mondială de Kurash : finalele Grand Prix for the president of Uzbekistan  (doar sâmbătă)

Cupa Mondială de Qazaq Kuresi : Finalele

Deschiderea oficială cu declaratii de presă ale reprezentanților oficiali  internaționali are loc sâmbătăr, cu începe de la ora 17.00.

Apoi, pâmă la ora 21.00 se va desfășura un spectacol artistic tradiţional internaţional.

Muzică și dans cu artiști din 10 țări, respectiv: Uzbekistan, Kirghizistan, Turcia, Tatarstan, Crimeea, Bulgaria, Gagauzia, Italia, Kazakhstan și România.

Pe toata perioada festivalului puteți vizita, viziona și descoperi demonstraţii de lupte istorice cu sabia, cu sulița, cu arcul şi chiar de mânuire a  diverselor unelte medievale.

De asemenea, se va desfășura și o expoziție multiculturală cu suveniruri tradiționale (artizani din Crimeea) și ateliere  meşteşugăreşti pielărie și fierărie.

Spectacolul se încheia cu reprezentaţia live al mezzosopranei Lavinia Bocu.

”Atenţie!!! Din cauza COVID19 unele jocuri pot suferi modificări.”, a precizat Naim Belgin.

Foto: Ilustrativ – Federația Română de Kureș

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions