Conecteaza-te cu noi

Actual

Festivalul Neversea: Asistența medicală va fi asigurată zi și noapte!

Published

on

Zeci de cadre medicale din cadrul UPU și din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa vor asigura asistenţa medicală la evenimentul care începe mâine pe plajă, în municipiul Constanţa. Echipa este formată din medici specialişti şi rezidenţi UPU și SCJU, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari-studenţi  la Facultatea de Medicină.

Astfel, în primele 24 de ore ale evenimentului muzical, la fața locului vor acționa în total 15 medici  specialiști și rezidenți, 12 asistenți medicali și 16 voluntari .

In cea de-a doua zi, vineri, 05.07. 2019, urgențele vor fi asigurate de 15 medici (specialiști și rezidenți), 13 asistenți și 21 voluntari, împărțiți în tură de zi și de noapte.

De sâmbătă dimineață până duminică dimineață sunt mobilizați 15 medici (specialiști și rezidenți), 10 asistenți medicali și 20 voluntari.

Ultimele 24 de ore vor fi asigurate de 13  medici, 11 asistenți și 19  voluntari, împărțiți în tură de zi și de noapte.

In cele 4 zile ale evenimentului muzical, la fața locului vor fi amenajate 3 corturi de prim ajutor şi 2 posturi medicale avansate, astfel încât persoanele care necesită îngrijiri medicale, să le primească rapid și fără să necesite deplasare la SCJU. Dotarea  corturilor și a posturilor medicale va permite tratarea cazurilor uşoare şi medii iar dacă situaţia o va impune,  pacienţii vor fi transportați cu ambulanța la Urgența Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa  .

”Menționăm că activitatea medicală desfășurată în cadrul festivalului care are loc zilele acestea,  nu va afecta în niciun fel activitatea din cadrul Unității Primiri Urgențe iar gărzile vor fi asigurate de același număr de medici, ca de obicei.”, precizează Crina Kibedi, din partea Biroului Comunicare și Relații Publice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions