Asociația Autism ”Cezar Nicolae” desfășoară, în data de 17 august a.c., pe plaja Zoom Beach Bar Constanța, începând cu ora 16:00, Festivalul S.U.I.T.A, a IV-a ediție.
Festivalul are ca scop derularea unor probe sportive unde pot participa copii cu TSA (tulburări de spectru autist) și ADHD , cu un nivel al motricității dezvoltat corespunzător vârstei biologice. Se vor alcătui 4 echipe de părinți-copii, a câte 5 perechi pentru fiecare echipă.
”Dragi părinți, copii și oameni minunați care doriți să ne vedeți și anul acesta în acțiune și să faceți parte din comunitatea S.U.I.T.A, vă asteptăm la Zoom Beach în data de 17 august 2019, ora 16, să câștigăm medalii, să ne distrăm și să dansăm.
Tradiția merge mai departe, probe sportive adaptate nevoilor copiilor cu TSA și ADHD, toti copiii participanți vor fi premiați.
Vom avea invitat special, ca în fiecare an de până acum, pe Cristian Munteanu, solistul trupei Acoustic Dream, vom dansa și cânta împreună cu el!
Participarea este GRATUITA.
Locurile sunt limitate, pe baza de înscriere!”, precizează organizatorii.
Prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției, am aflat cum a început povestea acestui festival.
”Povestea Festivalului S.U.I.T.A. a început în urmă cu patru ani, când Cezar, sufletul casei S.U.I.T.A, născut pe data de 16 august, și-a dorit pentru prima data de ziua lui să aibe prieteni și copii la petrecerea de ziua lui. De atunci, în fiecare an, în jurul acestei date, Asociația care îi poartă numele desfășoară acest festival, devenit deja tradiție pentru părinții, copii și specialiștii care și-au dedicat activitatea luptei cu Autismul, ADHD și alte tulburări psiho-neuro-comportamentale.
An de an ni s-au alăturat oameni minunați care au sprijinit și sprijină activitatea Casei S.U.I.T.A, aducând prin implicarea lor un suport enorm părinților și copiilor, făcând posibilă realizarea unor evenimente cum este și Festivalul de anul acesta.
Am creat în acest fel o comunitate altfel, cum o numim noi, comunitatea oamenilor care nu privesc aceste tulburări ca pe un sfârșit ci, ca pe un alt stil de viață. Ne dorim prin toate activitățile noastre, ca această comunitate să nu fie una izolată ci, să facă parte din societate și acești copii să fie integrați pentru că au atâtea de oferit.
Lucrul acesta îl vor demonstra copiii la Festival, prin participarea lor la probele sportive și distractive gândite pentru ei și evoluția lor. Se vor distra, vor concura între ei, vor colabora alături de părinți, specialiști și voluntari.
Invitația de participare la eveniment este deschisă tuturor, inclusiv dumneavoastră, dragi colaboratori din media. Apreciem enorm implicarea dumneavoastră în promovarea evenimentelor noastre și a activității desfășurate de noi, Asociația Autism „Cezar Nicolae”. Vă mulțumim că faceți parte din comunitatea „Susținem. Unim. Integrăm. Trăim. Autismul”.
Toți cei interesați să se implice în susținerea activității noastre, ne pot contacta pe pagina de Facebook Asociația Autism „Cezar Nicolae”, sau la numerele de telefon 0746/786193 – Eleonora Nicolae, președinta asociației, 0743580 519 – psiholog clinician Ionuț Ivăncescu, coordonatorul activității Casei S.U.I.T.A. Vă așteptăm cu drag și anul acesta!”, precizeză comunicatul remis redacției.