Viitorul președinte al PNL va fi ales pe 25 septembrie într-un Congres cu 5.000 de delegați. Membri liberali din toate filialele județene vor fi cei care îi vor da partidul pe mâini, pentru următorii patru ani, lui Ludovic Orban sau lui Florin Cîțu. În funcție de rezultatele din alegeri, nu există două filiale la fel de puternice, astfel că unele județe vor trimite mai mulți delegați decât alte județe. De exemplu, peste 10% din voturi vin doar din primele trei cele mai puternice filiale județene PNL.
Majoritatea liderilor județeni și-au declarat susținerea pentru Cîțu, în timp ce Orban spune că avantajul cu care pleacă premierul nu este decisiv pentru că delegații pot primi recomandări dar nu pot fi obligați să voteze într-un fel sau altul, transmite stiripesurse.ro.
Top 10 filiale PNL în funcție de numărul de delegați la Congres:
- Bihor – 191 (Ilie Bolojan)
- Cluj – 180 (Daniel Buda)
- Prahova – 170 (Iulian Dumitrescu)
- Sibiu – 154 (Raluca Turcan)
- Iasi – 147 (Alexandru Muraru)
- Alba – 146 (Ion Dumitrel)
- Giurgiu – 145 (Dan Motreanu)
- Constanta – 144 (Bogdan Huțucă )
- Suceava – 142 (Gheorghe Flutur)
- Teleorman – 141 (Eugen Pîrvulescu)
Norma de reprezentare la Congresul PNL pe județe poate fi consultată integral aici.