Silviu Iulian Coșa este noul prefect al județului Constanța. El a fost instalat, astăzi, funcție, după ce ieri, în ședința de Guvern, Executivul a aprobat hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Constanța de către George – Sergiu Niculescu și Hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Constanța de către Silviu-Iulian Coșa.
Numele lui Silviu Coșa a mai fost vehiculat și în 2014, precum și în anul 2019 pentru a prelua funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Silviu Coșa, în vârstă de 50 de ani, este absolvent al Facultății Economice din cadrul Universității „Ovidius“ și are un master în domeniul administrației publice. Este funcționar de 21 de ani. A fost membru PNL din 1992 și până la sfârșitul săptămânii trecute. În 2002 a fost președintele organizației de tineret a PNL. Silviu Coșa este șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța. Coşa este al doilea finanţist propus de liberalii constănțeni pentru postul de prefect, după ce Bogdan Huţucă a ocupat funcția timp de șase luni, în perioada mai – noiembrie 2012.