Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Fix în urmă cu un an, Vrabie demisiona de la Primăria Peștera

Published

on

Valentin Vrabie a demisionat din funcția de primar al comunei Peștera pe 29 martie 2016. În cadrul unei conferințe de presă, primarul care a reușit să obțină cel mai mare rezultat la alegerile locale din țară, fiind felicitat pentru scorul de 94% obținut de către fostul președinte al României, Ion Iliescu. De asemenea, un alt fost președinte al țării, Traian Băsescu, și-a modificat programul unei vizite în județul Constanța doar să ajungă la Peștera și să-l  felicite pe Valentin Vrabie pentru activitatea desfășurată în comuna Peștera.

Revenind la ziua de 29 martie, Vrabie anunța în urmă cu un an că renunță să mai candideze pentru primăria comunei care l-a făcut cunoscut la nivel național și va candida la funcția de primar al municipiului Medgidia. Independentul Vrabie susținea atunci, în cadrul conferinței de presă, că îl recomandă activitatea de la Peștera, respectiv dezvoltarea și modernizarea localității, chiar dacă ani de-a rândul s-a luptat cu “indiferența autorităților județene și centrale”, dar și cu un “buget tot mai redus de la un an la altul”. “Împreună cu echipa din cadrul primăriei am reușit să realizez lucrări care erau necesare și pe care oamenii le așteptau încă din anii anteriori”, explica Valentin Vrabie atunci și anunța că cel pe care îl recomandă pentru a-i continua activitatea este fostul director al școlii din localitate, profesorul doctor în istorie, Marius Liviu Petre.

De precizat că toată această activitate a fost derulată de Vrabie sub semnul independenței! După localele de anul trecut, Vrabie a câștigat competiția electorală pentru Primăria municipiului Medgidia, dar independența a fost înlocuită de semnarea unui adeziuni politice, domeniu pe care edilul l-a pus mereu la zid, pe politicieni făcându-i responsabili pentru toate neajunsurile economice, sociale și administrative din țară. Acum, Valentin Vrabie este președinte executiv al Organizației Județene ALDE Constanța, face echipă cu deputatul Mircea Banias și nu ar fi exclus să candideze pentru șefia filialei Constanța în cadrul alegerilor interne. De altfel, nici nu ar fi vreo surpriză, având în vedere faptul că Valentin Vrabie a spus de mai multe ori că își propune să ajungă președintele Consiliului Județean Constanța, iar promovarea politică i-ar face drumul mai ușor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions