Consilierii locali USR Constanța au depus, astăzi, proiectul de hotărâre pentru suspendarea PUZ-ului din Palazu Mare. Acest demers vine după ce locuitorii din cartier au strâns, până în acest moment, aproximativ 400 de semnături pentru suspendarea PUZ-ului.
„După ani de zile de abuzuri urbanistice, răbdarea oamenilor a ajuns la final. Locuitorii din zonă au fost și încă sunt martorii unor abuzuri urbanistice fără precedent și văd cum, periodic, între casele lor răsar noi blocuri, fără drumuri de acces potrivite sau trotuare. Până la urmă, modalitatea de reglementare a unei zone locuite este aleasă ținând cont, în primul rând, de doleanțele riveranilor, iar în cazul de față oamenii s-au pronunțat foarte clar: nu mai vrem blocuri între case! PUZ-ul actual are o vechime de 12 ani, nu mai este de actualitate și necesită modificări urgente. Până atunci, pentru a se evita transformarea zonei de case în cartier de blocuri, singura soluție legală și normală este suspendarea.“, a spus liderul USR Constanța Florin Cocargeanu.