Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au transmis azi, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, că în perioada 17-19 februarie aeronave de tip F-16 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR din cadrul Forțelor Aeriene Române au executat 2 misiuni reale de poliție aeriană în spațiul aerian naţional.
Dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de către controlorii de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene.
Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate (CAOC) Torrejón a ordonat decolarea aeronavelor aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în România sub comandă NATO.
”Decizia a fost luată în urma detectării unor activități aeriene deasupra Mării Negre, în afara spațiului aerian național. Aeronavele militare românești au executat patrulare aeriană după care au revenit la aerodromul de bază pentru refacerea capacităţii de zbor.”, au precizat oficialii MApN.
În prezent Forţele Aeriene Române execută, alături de militari din forțele aeriene ale Italiei, Germaniei și Statelor Unite, misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO pentru apărarea spaţiului aerian naţional.
Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.
Foto: Escadrila 53 Vânătoare “Warhawks”