Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. Bogdan, la data faptelor comisar în cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Rutier, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 19 februarie 2020, inculpatul D. Bogdan, în calitate de ofițer de poliție judiciară, cu gradul de comisar în cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Rutier, ar fi primit, printr-un intermediar, de la o persoană (martor în cauză) suma de 450 euro, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu.
”Concret, inculpatul ar fi primit suma de bani menționată mai sus, lăsând să se înțeleagă că va desfășura cercetările într-un dosar penal în care martorul era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, în vederea dispunerii unei soluții favorabile acestuia din urmă, respectiv o soluție de clasare sau una de renunțare la urmărirea penală.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al Direcției Naționale Anticorupție.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.
Foto: Ilustrativ