Conecteaza-te cu noi

Actual

Fostul decan al Facultății de Teologie și un candidat la un post didactic, condamnați la închisoare, cu suspendare

Published

on

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 892 din 15 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Moise  Bogdan, la data faptelor decan al Facultății de Teologie în cadrul Universității Ovidius Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:  – complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii.  – fals intelectual.  Anterior, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Chiriluta Bogdan-Florin, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de:  – fals în declarații în formă continuată,  – uz de fals (2 fapte), – instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii. În rechizitoriul și în acordul de recunoaștere a vinovăției întocmite în cauză, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2013 – 2015, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de 6 declarații pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menționat mai sus. Ulterior, conducerea Universității Ovidius Constanța, acționând fără vinovăție, i-a acordat inculpatului titlurile de lector respectiv conferențiar universitar și l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea, în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăți ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei. În același context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activității științifice și de cercetare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor în cadrul Universității Ovidius din Constanța, în fotocopie, o revistă, susținând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie inițiativă, un exemplar al aceleiași reviste fotocopiate, în care și de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. În demersurile sale infracționale, în anul 2013, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța. Concret, inculpatul Moise Bogdan având și calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universității Constanța cu verificarea criteriilor de promovare a candidaților, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin îndeplinește condițiile respective, ceea ce a condus la consecințele prezentate mai sus. Universitatea Ovidius Constanța s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 118.570 lei, prejudiciu care a fost achitat în întregime de inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin. În prezența avocatului, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: – 2 ani și 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcție publică. Inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță. Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin au fost trimise la Tribunalul Constanța. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions