Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Fostul prefect Nicolaescu, acuzat că ”a furat” doi consilieri locali de la Costinești. Se lasă cu plângeri penale

Published

on

Situație politică extrem de bizară în comuna Costinești! Potrivit legii, cei peste 3.000 de locuitori ai comunei aveau dreptul să delege prin vot 13 persoane pentru a-i reprezenta în cadrul Consiliului Local. Cu toate acestea, Consiliul funcționează cu 11 consilieri aleși. Abaterea de la lege îl are ca autor pe fostul prefect ”tehnocrat” al județului Constanța, Adrian Nicolaescu. Înaintea alegerilor locale din iunie 2016, acesta a emis Ordinul 175/23.03.2016, prin care a stabilit numărul de consilieri locali și județeni la nivelul Circumscripției electorale nr. 14. Deși în ordin se menționa că UAT Costinești avea o populație de 3.170 de locuitori înregistrați oficial la data de 1 ianuarie 2016, prefectul Nicolaescu a înscris o normă de reprezentare de 11 consilieri, iar nu de 13, așa cum ar fi fost legal. Nicolaescu a încălcat norma legală cuprinsă în articolul 29 aliniatul 1 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, aflată în vigoare până anul acesta. Potrivit legii pe care trebuia să o aplice, localitățile cu o populație cuprinsă între 3.001 de persoane și 5000 de persoane trebuie să aibă consilii locale formate din 13 persoane.

Situația de la Costinești a fost semnalată redacției noastre de către consilierul local Laurențiu Giurgiu, cel care a și obținut de la Prefectură ordinul semnat de Adrian Nicolaescu. În acest document oficial, toate localitățile cu o populație între 3001 și 5000 de locuitori au primit repartiții pentru 13 locuri de consilieri locali, cu singura excepție a comunei Costinești.

Adrian Nicolaescu: ”N-avea cum să nu fie semnat de Serviciul Juridic”

Contactat telefonic, fostul prefect Adrian Nicolaescu a declarat pentru Ordinea.Ro că nu își amintește situația din anul 2016, pentru că a trecut ceva vreme de atunci și domnia sa s-a implicat în alte activități. Însă a precizat că documentul a fost întocmit și avizat de Serviciul Juridic al Instituției Prefectului, care avea obligația să verifice întreaga situație. După ce redactorul Ordinea.Ro i-a adus la cunoștință că ordinul nu este contrasemnat (după cum se poate observa în facsimil), fostul prefect a precizat: ”originalul se păstrează la dosar, n-avea cum să nu fie semnat de Serviciul Juridic”.

Advertisement
usr

Download (PDF, 3.57MB)

Claudiu Palaz reclamă furtul. ”Voi face plângere penală”

Contactat telefonic de redactorul Ordinea.Ro, liderul PMP Claudiu Palaz declară că formațiunea politică pe care o conduce a fost furată de fostul prefect Adrian Nicolaescu, pierzând un post de consilier local și șansa de a desemna viceprimarul localității.

”În formula de 11 locuri, nouă ne-au lipsit 6 voturi, dacă nu mă înșel, pentru a obține trei consilieri locali. Dacă erau 13 locuri, așa cum ar fi fost legal, PMP ar fi avut trei consilieri aleși și șansa de a obține postul de viceprimar al localității. Cred că Nicolaescu, pe care eu îl consider cel mai slab prefect din istoria Județului Constanța, a acționat cu intenție, deoarece opțiunile de vot erau cunoscute celor interesați. Știți bine că în anii electorali se fac sondaje. Sunt convins că a cunoscut aceste date și că a acționat cu intenție ca să ne lipsească de un loc în Consiliul Local. Și de aceea, ce a făcut el îmbracă forma abuzului în serviciu. Voi cere o anchetă a Ministerului de Interne. Și îi cer și prefectului Jeacă să spună public de ce Costineștiul are 11 consilieri și nu 13 și care este soluția pentru intrarea în legalitate. O consecință a ilegalității din ordinul lui Adrian Nicolaescu ar fi că HCL-urile pot fi lovite de nulitate.” – declară Claudiu Palaz.

Liderul PMP a mai spus că ia în calcul să depună o plângere penală împotriva fostului prefect Adrian Nicolaescu.

Majorități ilegale

Advertisement
usr

Potrivit Legii 215/2001, hotărârile locale se adoptă de regulă cu votul majorității celor prezenți la ședințele de deliberare. Însă, există o serie de excepții, pentru cazurile cu adevărat importante, în care majoritatea se calculează raportat la numărul consilierilor aleși, iar nu raportat la cei prezenți la ședință. Astfel, hotărârile de buget nu pot fi adoptate decât de majoritatea simplă (jumătate plus 1) a consilierilor în funcție. De asemenea, hotărârile de patrimoniu se adoptă cu majoritatea calificată (de două treimi) a consilierilor în funcție. Din interpretarea legii, reiese că bugetele localităților cu peste 3000 de locuitori se adoptă cu minim 7 voturi, iar hotărârile de patrimoniu cu minim 8 voturi. La Costinești, datorită situației de mai sus, hotărârile de buget au putut fi adoptate cu minim 6 voturi, iar cele de patrimoniu cu minim 7 voturi, ceea ce contravine legii aflate în aplicare în perioada 2016 – 2019.

Comuna Costinești a fost înființată în anul 1999. Până în prezent, localitatea nu a avut decât un singur primar, în persoana lui Traian Cristea, fost membru PD, PSD și PDL, actualmente membru PNL. La alegerile locale din 2016, Cristea a câștigat un nou mandat, după o luptă relativ strânsă cu Horia Constantinescu de la PSD și Dorin Jeanu de la PMP. Consiliul Local Costinești este format din 4 consilieri de la PNL, 3 de la PSD, 2 de la PMP și câte un consilier de la PRU și M10. Va urma!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions