Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Fostul președinte al Curții de Apel Constanța, anchetat pentru luare de mită!

Published

on

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nicolae Stanciu, judecător, la data faptelor președintele Curții de Apel Constanța, în prezent vicepreședintele aceleiași instanțe de judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora: În perioada noiembrie-decembrie 2012, între Stanciu Nicolae, președintele Curții de Apel Constanța, în acea perioadă, și un om de afaceri a intervenit o înțelegere în baza căreia magistratul a primit foloase materiale pentru ca, în schimb, să îl ajute pe omul de afaceri să obțină soluții favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul Curții de Apel Constanța. Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj (etajul 2) al vilei aparținând magistratului. Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuința lui inculpatului Stanciu Nicolae la data de 21 decembrie 2012. Protecția juridică oferită de magistrat a constat în ajutorul pe care acesta, ca președinte al Curții de Apel Constanța, urma să îl dea în pronunțarea unor soluții favorabile societății deținute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanțe, în legătură cu licitațiile la care a participat societatea. Această protecție s-a și concretizat în pronunțarea, de către Stanciu Nicolae (împreună cu alți doi membri ai completului) a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenții societății deținute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziții publice. Ca urmare a respingerii, prin această hotărâre, a plângerilor formulate de concurenți, societatea omului de afaceri a câștigat licitația cu valoarea ofertată de 21.023.335 lei, în detrimentul unei alte societății declarate câștigătoare anterior, de autoritatea contractantă, care ofertase contractul la valoare ofertată mai mică. Potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/2006, împotriva desemnării câștigătorului licitației de către autoritatea contractantă, ceilalți participanți pot face contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), decizia CNSC putând fi atacată la curtea de apel competentă. Decizia curții de apel este definitivă. Inculpatului STANCIU NICOLAE i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions