Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Fostul primar al orașului Hârșova Ionel Chiriță, acuze dure la adresa lui Adrian Teban, primarul din Cugir: „A confiscat Asociația Orașelor““

Published

on

chirita teban

Fostul primar al orașului Hârșova Ionel Chiriță, fost președinte al Asociației Orașelor din România, a adresat o scrisoare deschisă actualilor și foștilor primari de orașe, precum şi a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale, în care spune ce se întâmplă în AOR. El spune, printre altele, că actualul președinte, Adrian Teban, primar al orașului Cugir, a confiscat Asociația Orașelor din România, „dispunând măsuri care au adus prejudicii materiale și de imagine asociației prin săvârșirea de abateri grave de la Statut“.

Iată scrisoarea completă a lui Ionel Chiriță:

„SCRISOARE DESCHISĂ

DESPRE SITUAȚIA ASOCIAȚIEI ORAȘELOR DIN ROMÂNIA

Advertisement
usr

20.02.2023

În atenția actualilor și foștilor primari de orașe, precum şi a cetăţenilor din unitățile administrativ-teritoriale cu statut de oraș și nu numai, despre situația din Asociația Orașelor din România

Doamnelor și domnilor,

Timp de 27 de ani, în perioada 1994-2020, de la fondarea Asociației Orașelor din România (A.O.R.), reprezentantă legitimă a celor 216 oraşe mici și mijlocii, aceasta și-a îndeplinit scopurile şi obiectivele definite în actul constitutiv al acesteia, având rezultate remarcabile.

Din păcate, din noiembrie 2020, după preluarea conducerii Asociației Orașelor din România de către actualul președinte, Adrian Teban, primar al orașului Cugir, totul a devenit altfel decât ar fi trebuit să fie. Concret, Adrian Teban a confiscat Asociația Orașelor din România dispunând măsuri care au adus prejudicii materiale și de imagine asociației prin săvârșirea de abateri grave de la Statut și de la legislația în vigoare, fapte pe care le voi detalia în continuare!

Advertisement
usr

După ce mulți primari i-au reproșat lui Adrian Teban că asociația nu mai funcționează cum trebuie, că aceasta nu mai este vizibilă, că el nu este preocupat de interesele orașelor ci doar de interesele sale, că a luat asociația pe persoană fizică, aceștia i-au cerut chiar să plece din fruntea asociației! S-a întâmplat la ședința din 24 august 2022, unde Consiliul Director al Asociației a votat (cu 14 voturi “pentru”, 4 voturi “împotrivă” şi 2 “abţineri”) trimiterea la Adunarea Generală a propunerii de revocare a lui Adrian Teban din funcția de președinte al AOR. Dar el, substituindu-se justiției și folosind tertipuri construite fără temei legal, se ține scai de scaunul de președinte.

De atunci, Adrian Teban este tot mai deranjat de acest demers și își vede pusă în pericol obținerea de foloase (pentru sine sau pentru alte persoane), așa că și-a intensificat acțiunile de hărțuire morală la locul de muncă asupra unora dintre angajații asociației. Dragi colegi și dragi români, tot ce citiți în aceste rânduri poate fi dovedit! Documentele arată că Adrian Teban a favorizat persoanele angajate sub oblăduirea lui și a defavorizat nejustificat și supus unor tratamente injuste și degradante alți angajați ai asociației.

Sunt situații în care unor angajați ai asociației, pentru că au refuzat să-l urmeze întocmai pe Adrian Teban în ilegalitățile sale, le-au fost uzurpate atribuțiile și au trebuit să se cofrunte cu dispreţul, presiunile, indimidările, amenințările și șantajul său.

Astfel, folosindu-se de funcția de președinte AOR, Adrian Teban a impus angajarea fără concurs (organizat în condiții legale) a mai multe persoane în cadrul asociației, fapte care par similare celor pe care presa le-a consemnat în cazurile personajelor care, în anii trecuți, au fost condamnate “în dosarul angajărilor fictive” sau care au fost trimise în judecată pentru “organizarea unor concursuri de angajare”.

Dar, poate, cele mai grave fapte ale președintelui AOR, care astăzi nu mai face deloc cinste funcției pe care o ocupă și nici asociației pe care ar trebui să o slujească, sunt legate de suspiciunile privind falsificarea unor înscrisuri emise de asociație, folosite la începerea îndepărtării din Asociație a angajaților incomozi și păstrarea a celor obedienți. Și aceste fapte pot fi dovedite.

Advertisement
usr

În urma atâtor abuzuri, nu puteți rămâne indiferenți, cum nu am putut nici eu! Așa că am luat decizia să demarez mai multe acțiuni în Instanță pentru stoparea abuzurilor comise de Adrian Teban. Sunt sigur că și alte instituții ale statului se vor sesiza și că vom vedea care dintre faptele lui Teban sunt de natură administrativă și care de natură civilă sau penală. Am încredere că Justiția va face dreptate!

Cu prețuire,

IONEL CHIRIȚĂ“

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions