Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Fostul șef al Serviciului de Ambulanță Constanța, declarat INCOMPATIBIL de inspectorii ANI

Published

on

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de natură administrativă în cazul a două persoane cu funcție de conducere din sistemul medical, după cum urmează:

1. POPESCU VASILE, fost Manager general din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada octombrie – decembrie 2016, o asociație (în cadrul căreia soția persoanei evaluate deținea calitatea de membru fondator și președinte, iar fiica acestuia deținea calitatea de membru fondator) a desfășurat operațiuni comerciale cu Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.

De asemenea, în data de 03 martie 2017, în exercitarea calității de Manager general, a încheiat și semnat cu aceeași asociație un Protocol de colaborare în domeniul asistenței medicale de urgență prespitalicească.

Advertisement
usr

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 118, alin. (16) din Legea nr. 95/2006, în vigoare până la data de 22 noiembrie 2016, precum și dispozițiile art. 118, alin. (16), lit. a) și c) din același act normativ, în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016.

Potrivit unui comunicat al conducerii ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions