A trecut prima zi a festivalului Neversea. Pe lângă miile de oameni care s-au simțit minunat, au fost înregistrate și cazuri medicale mai mult sau mai puțin serioase.
Precizăm că 102 pompieri, paramedici SMURD și voluntari ISU, în 3 Puncte de Prim Ajutor ( PPA) și 2 Posturi Medicale Avansate ( PMA) cu 3 senilate, 3 autospeciale transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere și o autospeciala de intervenție la accidente colective și calamitati au asigurat măsuri specifice pentru un climat de siguranță al participanților.
După prima noapte, un număr de 216 adulți și 75 minori au avut nevoie de asistență medicală la punctele de Prim Ajutor Medical și la Posturile Medicale Avansate. Dintre acestea, 6 persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Oamenii au prezentat diverse afecțiuni medicale, cum ar fi: insolație, zgârieturi, căderi de la înaltime sau de la același nivel.