Astăzi, în fața Acvariului din Constanța era aglomerație mare. Foarte multă lume stătea la coadă pentru a putea intra în vizită. Turiști și localnici, deopotrivă, unii cu copii, alții, fără, își așteptau cuminți rândul. Iar afară nu ploua, ci era vreme perfectă de plajă….
Dar se pare că Acvariului i-a mers faima că are un program frumos, iar tariful nu este deloc mare.
Precizăm că programul Acvariului este între orele 9.30 și 20.00, iar tarifele sunt următoarele:
- Tarif Adulți 30,00 lei
- Tarif Însoțitor (0-18 ani) 20,00 lei
- Elevi/Studenți 7,50 lei
- Copiii până la 7 ani intră gratuit
Accesul în Acvariu se face progresiv prin așteptarea la rând indiferent de modalitatea de achiziționare a biletului – online sau la casierie.
Este de precizat faptul că spațiul expozițional al Acvariului este destinat prezentării expoziției permanente de faună și floră acvatică, dar și unor expoziții temporare cu diverse tematici legate de biologie, ecologie acvatica și pescuit marin.
Acvariul din Constanța a adunat peste 100 de specii de pești și viețuitoare marine care aparțin unor zone geografice diverse. Ținând cont de criterii ecologice, biogeografice și taxonomice, Acvariul este structurat în trei secții: Marină, Dulcicolă și Pești Exotici.