Controalele efectuate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța la depozitele de deșeuri din Costinești și din Portul Constanța s-au finalizat cu 4 sancțiuni în valoare de 155.000 lei pentru operatorul celor două depozite de deșeuri municipale.
Urmare a controlului planificat realizat la depozitul din Portul Constanța, operatorul a fost sanctionat pentru că nu a luat măsuri de automonitorizare tehnologică în scopul evitării evacuărilor necontrolate de levigat din celula de depozitare și nu a respectat condiția din autorizația integrată de mediu referitoare la întocmirea planului privind situația existenta a depozitului.
Începând cu data de 28 martie s-au primit mai multe sesizări cu privire la mirosul pestilențial resimțit de locuitorii din cartierul Poarta 6 Constanța. Urmare a verificarilor efectuate s-a constatat că depozitul de deșeuri din Portul Constanța este sursa mirosului dezagreabil. Operatorul a demarat lucrări premergătoare închiderii depozitului de desșuri, realizând lucrări de nivelare/compactare a deșeurilor și aplicare a unui strat de impermeabilizare pe corpul depozitului.
”Menționăm că începând cu data de 11 februarie 2022 a fost sistată depozitarea deșeurilor, întrucât a fost atinsă capacitatea de depozitare autorizată.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Pentru soluționarea în cel mai scurt timp a problemei mirosului degajat de pe amplasament se comunică permanent cu conducerea societății responsabile, fiind transmise informări cu privire la stadiul lucrărilor și măsurile luate pentru limitarea disconfortului olfactiv în zona rezidențială.
Totodata, s-a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului să efectueze analize specifice și să comunice dacă sunt modificări ale parametrilor privind calitatea aerului înconjurător. Aspectele rămân în atenția Gărzii Naționale de Mediu.
Sursa: Garda de Mediu Constanța