Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(FOTO) Articole pirotehnice interzise și ”vitamine”, găsite de jandarmi asupra unui tânăr din Constanța

Published

on

petarde

Duminică, 14 ianuarie, în jurul orei 21.15, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflată în timpul unei misiuni în municipiul Constanța, a observat în interiorul unei săli de joc un tânăr care fuma.

Jandarmii s-au apropiat, l-au legitimat pe bărbat și l-au sancționat pentru nerespectarea prevederilor legii 349/ 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Ulterior jandarmii au efectuat asupra sa control corporal preventiv și au găsit în portofelul acestuia o punguliță transparentă în care se afla un praf alb.

După efectuarea controlului corporal, deoarece tânărul le-a spus jandarmilor că a venit la sala de jocuri cu mașina tatălui său, jandarmii au controlat și autovehiculul. În urma acestui control au descoperit și în spațiul de depozitare din cotieră o punguță de plastic transparent în care se aflau 9 capsule de culoare albă. Tânărul a afirmat că atât praful alb cât și pastilele găsite de jandarmi sunt suplimente și vitamine.

“În portbagajul mașinii a fost descoperită o geantă neagră în care se aflau 275 de articole pirotehnice din categoria F3, interzise a fi deținute și folosite de către persoanele fizice neautorizate (menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile 126/1995 ”orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune”).

Advertisement
usr

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța unde au fost întocmite acte de sesizare pentru toate faptele constatate, iar materialele pirotehnice și substanțele găsite au fost predate către organele de poliție, pentru continuarea cercetărilor.”, au precizat reprezentantii Biroului de presa al IJJ Constanța.

petarde

pastile

pastile

Sursa foto: IJJ Constanta

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions