Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

(FOTO) Cercetare de teren la Târgușor: ”Sărbătorile și obiceiurile de pe axa vieţii”

Published

on

cercetare comuna Targusor

Reprezentanţii Centrului Cultural Județean Constanța ”Teodor T. Burada’’, secţia Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională, au continuat, miercuri, 26 iulie, seria de activităţi curente cu o cercetare de teren desfășurată în localitatea Târgușor, judeţul Constanţa.

În cadrul anchetei de teren cu tema ”Sărbătorile și obiceiurile de pe axa vieţii” au fost intervievate două dintre locuitoarele comunei, care au furnizat date deosebit de interesante, în special despre obiceiurile specifice ritualurilor de nuntă și de înmormântare în partea centrală a Dobrogei.

”Întrebările adresate localnicelor au acoperit diverse aspecte, cum ar fi semnificația și simbolismul acestor obiceiuri, modul în care s-au transmis acestea, de-a lungul generațiilor, impactul modernizării asupra lor și importanța lor în comunitatea actuală.’’, a precizat coordonatoarea activității de cercetare, Ana-Laura Parfinov, referent de specialitate în cadrul Secţiei Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională a Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’.

Fotografiile realizate de reprezentanta Centrului Cultural Județean Constanța ”Teodor T. Burada’’, Andreea Cosma, ilustrează elemente și obiecte tradiționale precum: ștergare și prosoape cu motive tradiționale, fiare de călcat cu care se netezeau ținutele vestimentare de sărbătoare sau funerare și vechi fotografii alb-negru care păstrează peste timp amintirea unor momente/ evenimente importante din viața unei familii.

Advertisement
usr

Informatori de teren pentru ancheta cu tema ,,Sărbătorile și obiceiurile de pe axa vieţii” au fost: Rusa Petre (72 ani) şi Florica Drăghici (68 ani).

De asemenea, cercetarea a fost realizată cu sprijinul doamnei Petruţa Petre, directorul  Şcolii Gimnaziale nr. 1 Târgușor.

Seria cercetărilor de teren derulate de reprezentanţii Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, în scopul promovării și conservării culturii tradiționale, va continua și în perioada următoare.

cercetare comuna Targusor

 

cercetare comuna Targusor

cercetare comuna Targusor

cercetare comuna Targusor

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions