Cirpian Mândru continuă să facă performanță cu micii bascetbaliști din Cernavodă. Profesor de educație fizică și sport, Mândru îi încurajează pe copiii din Cernavodă să aleagă sportul pentru o dezvoltare sănătoasă, dar și pentru rezultate dintre cele mai bune în competițiile la care se înscriu să participe.
La sfârșitul săptămânii trecute, Asociația Sportivă “Axiopolis” Cernavodă și Primăria din localitate au organizat, cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv “Cupa Axiopolis – Ing. Viorel Mărculescu”, întrecerile sportive fiind dedicate categoriilor de baby-baschet și mini-baschet.
“S-au înscris în competițiile organizate la cea de-a doua ediție a evenimentului un număr de 15 echipe de mini și baby baschet. Două echipe au fost din Tulcea o echipă a venit de la Ploiești și restul au fost din județul Constanța. Copiii sunt foarte buni, mereu au fost competitivi și sunt mulțumit de tot ceea ce au reușit să obțină până acum. Le voi rămâne alături și îi voi susține ori de câte ori va fi necesar”, a declarat profesorul Ciprian Mândru pentru “Ordinea.ro”.
În imagini, evenimentul sportiv de la Cernavodă a arătat cam așa:
IMPORTANT! Evenimentului i-a fost dat numele fostului director al Centralei Nucleare de la Cernavodă, Viorel Mărculescu. Toți cernavodenii știu că inginerul Viorel Mărculescu a fost un mare susținător al sportului, în general, și al baschetului în mod special. În perioada în care a deținut funcția de director al Centralei Nucleare de la Cernavodă, inginerul Mărculescu a susținut echipa de baschet a orașului. Foști și actuali sportivi își amintesc și că inginerul Mărculescu sponsoriza echipa din propriul salariu și reușea să obțină și alte sponsorizări pentru nevoile sportivilor, dar și pentru participarea la competiții. Tocmai din acest motiv, competiția sportive desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute îi poartă numele. Ciprian Mândru, actualul antrenor al echipei și profesor de educație fizică și sport la Liceul Energetic din Cernavodă a făcut parte din echipa pe care inginerul Mărculescu a susținut-o.
NOTĂ! Inginerul Viorel Mărculescu a murit la sfâșitul lunii martie 2019.
Citiți și:
S-a stins din viață ing. Viorel Mărculescu, fost director general al Intreprinderii Nuclearoelectrice Cernavodă